Reabilitarea fostei Bănci Săseşti a ajuns la faza de finisaje

Reabilitarea fostei Bănci Săseşti a ajuns la faza de finisaje

Miercuri, 1 iulie, primarul George Scripcaru a verificat stadiul lucrărilor de reabilitare a fostei Bănci Săseşti de pe strada Republicii, colţ cu M. Weiss (fostul sediu Bancorex). Această clădire este unul dintre monumentele importante ale Braşovului, atât prin arhitectură, (una dintre puţinele construcţii "Jugendtstil" din Braşov, după planurile arhitectului Albert Scheller, care a proiectat şi Hotelul "Coroana"), cât şi prin imaginea pe care o redă despre Braşovul sfârşitului de secol XIX - începutului de secol XX, fiind construită în 1906.
,,Având în vedere că firma care lucrează aici a ajuns la etapa de reabilitare a faţadei şi la cea de finisaje interioare, consider că am ajuns destul de aproape de a readuce la viaţă una dintre clădirile importante din Braşov şi de a o reda cetăţenilor acestui oraş. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este ianuarie 2021 şi mă bucur că această firmă reuşeşte să se încadreze în graficul de lucrări, mai ales că unele dintre ele au fost de o complexitate foarte mare. Sper ca foarte curând, această clădire să redevină una dintre emblemele oraşului nostru, aşa cum era la începutul secolului XX, atunci când a fost construită“, a spus George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.
Stadiul lucrărilor
Faţadă
Se lucrează la decaparea tencuielilor de pe faţada Republicii şi parţial Weiss, etapă care preconizăm că o să fie gata până la sfârşitul săptămânii .
Interior
Demisol - Lucrările au fost finalizate în totalitate
Parter
- se lucrează la diafragmă (structura de rezistenţă pentru scară), apoi la scara care va permite accesul la vestiarele de la bucătarie;
- la terasă: s-a montat stratul de difuzie a vaporilor, bariera contra vaporilor, termoizolaţie din polistiren extrudat de 10 cm, s-a turnat betonul de pantă, acum se lucrează la membrana bituminoasă, apoi urmează şapa armată şi finisajul de piatră naturală (granit, marmură etc.).
Etajul 1
- s-a refăcut structura pentru tavane, se aşteaptă aparatele de climatizare, apoi se va monta tavanul din plăci de gips-carton , urmat de tencuială şi gletuire;
- s-au finalizat lucrările de instalaţii: electrice, hidranţi, reţeaua de preluare condens etc.
- s-a montat parţial gresia;
- se vor face compartimentările din gips-carton (în partea în care va funcţiona Direcţia de cultură se vor reface şi tavanele, din gips-carton).
Etajul 2
- s-a refăcut structura pentru tavane, se aşteaptă aparatele de climatizare, apoi se va monta tavanul din plăci de gips-carton, care este rezistent la foc 60 min, urmat de tencuială şi gletuire;
- s-au finalizat lucrările de instalaţii: electrice, hidranţi, reţeaua de preluare condens etc.
- s-a montat parţial gresia.
Mansardă
- s-a terminat termoizolaţia la nivelul întregului acoperiş;
- acum se pregăteşte cofrajul pentru ultima fază de la lift;
- s-au pregătit parţial suprafeţele pentru şapa perlitică (perlitul este o roca vulcanică uşoară, care ajută la reducerea greutăţii clădirii, fiind de 3 ori mai uşoară decât nisipul);
- au fost aduse grinzile din lemn, de care va fi ancorat tavanul din gips-carton şi aparatele de climatizare;
- urmează turnarea şapei, montarea gresiei, montarea pereţilor din gips-carton, apoi gletuirea şi zugrăveala;
- se vor monta instalaţiile de climatizare, încălzire, electrice etc.

Această clădire este una reprezentativă pentru Braşov, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională. Imobilul a fost construit în 1906, după planurile arhitectului Albert Schuller (care a proiectat şi Hotelul "Coroana"). Iniţial, în această clădire a funcţionat Banca Naţională Săsească, iar din 1929 Casa Generală de Economii. În 1948, imobilul a fost naţionalizat şi preluat de Societatea Naţională de Electricitate, doi ani mai târziu a trecut în administrarea Ministerului de Finanţe, iar după 1990 a devenit sucursală a Bancorex, instituţie financiară care a dispărut la sfârşitul anilor 90. Ulterior, în 2011, imobilul a fost preluat în proprietate şi administrare de către municipalitate.
Accesul în clădire se face pe ambele laturi, atât din strada Republicii, cât şi din strada M. Weiss. Regimul de înălţime al clădirii este: subsol, parter, două etaje şi pod foarte înalt.
Clădirea a fost concepută iniţial pentru programul de bancă, cu spaţii pentru public la parter, iar la etajele 1 şi 2 spaţii de locuit.
S-a păstrat concepţia constructivă iniţială şi distribuţia interioară a spaţiilor, elementele semnificative din punct de vedere istoric al clădirii. De asemenea, a fost păstrată decoraţia faţadelor, caracteristice stilului 1900, cu elemente specifice Jugendstilului munchenez.
D.R.