Ceremonie de înființare a Corpului Multinational de Sud-Est și desfășurarea Exercițiului cu termen scurt de notificare, la Cincu

Ceremonie de înființare a Corpului Multinational de Sud-Est și desfășurarea Exercițiului cu termen scurt de notificare, la Cincu

Joi, 23 iulie, în Centrul Național de Instruire Întrunită ”Getica”, din localitatea Cincu, județul Brașov, va avea loc ceremonia de înființare a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (MNC-SE). Vor fi prezenti Președintele României, Klaus Iohannis, și ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă. În cadrul aceleiași ceremonii, se va da citire ordinului de împuternicire a comandantului MNC-SE, căruia îi va fi înmânat Drapelul de Identificare al Corpului Multinațional Sud-Est. Ulterior desfășurării ceremoniei de înființare, va avea loc etapa finală a Exercițiului cu termen scurt de notificare (ETSN), cu participarea integrată a unor unități și mari unități aparținând Forțelor Terestre și Forțele Aeriene Române. Exercițiul, la care participă aproximativ 1.000 de militari și peste 200 mijloace tehnice, are ca scop perfecționarea procesului de integrare a capabilităților militare pentru executarea sincronizată a unor acțiuni militare complexe. Exercițiul își propune, totodată, verificarea stării de operativitate a structurilor din subordine, fără parcurgerea etapelor de planificare obișnuite pentru organizarea unui exercițiu la acest nivel, și urmărește ca, în termen de cinci zile de la notificare, structurile din subordine să fie în măsură să-și demonstreze capacitatea de luptă în context interarme, multi-domeniu și întrunit. Desfășurarea celor două activități va fi adaptată actualului context pandemic și vor fi luate, astfel, toate măsurile de protecție sanitară și distanțare socială. Comandamentul de la Sibiu, ca element al Structurii de Forțe a NATO, va asigura, la pace, coordonarea forțelor din cadrul prezenței aliate din regiune, monitorizarea evoluțiilor din mediul de securitate, precum și o mai bună integrare operațională a forțelor aliate și a forțelor unor parteneri strategici, la criză și conflict. În același timp, va constitui atât un element regional important în planificarea, coordonarea și conducerea activităților de instruire și evaluare în cadru aliat, cât și un factor esențial de descurajare a potențialelor amenințări. Corpul Multinațional de Sud-Est, alături de Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova și de Divizia Multinațională Sud-Est din București, reprezintă contribuția substanțială a României la consolidarea unei posturi de descurajare și apărare credibile a Alianței pe flancul estic. D.R.