Zi de praznic la Biserica de la Timișul de Sus

Zi de praznic la Biserica de la Timișul de Sus

Brașovenii, dar nu numai, sunt așteptați luni, 27 iulie, la Biserica de la Timișul de Sus, unde va fi sărbătorit hramul acestui lăcaș, în ziua Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Slujbele încep încă din seara de duminică, atunci când va fi oficiată Vecernia. A doua zi, de la ora 8.30, începe Utrenia, iar apoi va fi săvârșită Sfânta Liturghie. Sf. Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian şi după primirea botezului creştin, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat sclavii şi s-a dedicat îngrijirii bolnavilor. Acestora, pentru a-i putea vindeca, le cerea să creadă în Mântuitorul Iisus Hristos şi pentru că nu pretindea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute, a fost numit „doctor fără de arginţi”. D.R.