270 alergători, 413 donatori și 10 companii contribuie la matematica implicării la ediția a 7-a a Brașov Heroes

270 alergători, 413 donatori și 10 companii contribuie la matematica implicării la ediția a 7-a a Brașov Heroes

În Săptămâna Comunității Brașov Heroes s-au organizat peste 30 de minicurse cu obstacole pentru familii, prieteni și colegi, strânși laolaltă pentru a se distra sărind peste obstacole, dar și pentru a-și activa cercul de cunoștințe să doneze pentru cauzele în care cred. 413 donatori au mobilizat suma de 84.568 de lei. Brașov Heroes Day a venit cu posibilitatea dată alergătorilor de a-și alege singuri traseul, a-și da singuri startul și de a-și înregistra parcursul și numărul de kilometri pe site-ul Brașov Heroes. Pentru că nu am mai putut alerga împreună, spiritul de solidaritate și bucurie s-a manifestat în online, unde alergătorii au postat imagini din curse și selfie-uri zâmbitoare de eroi de Brașov. Mecanismul Brașov Heroes Day a permis corporațiilor brașovene să se implice și să transforme cei 3.523 de kilometri făcuți de 270 de alergători în 35.230 de lei donați. Cele 7 cauze înscrise în ediția a 7-a a Brașov Heroes sunt propuse de un grup de inițiativă și organizații brașovene concentrate pe terapie pentru copii cu autism, copii din centrele de plasament, sprijin pentru orientare nevăzătorilor, protecția animalelor, educație alternativă și educație pentru sănătate. Toate cele 7 cauze și-au depășit obiectivele propuse de finanțare și își extind raza de impact a proiectelor, fiind recunoscători unei comunități brașovene care s-a dovedit responsabilă și implicată civic. Donațiile către cele 7 proiecte continuă până pe 15 octombrie și pot fi realizate pe site-ul https://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/proiecte-actuale.php. D.R.