Fotbal : România – tineret s-a calificat la Campionatul European

Fotbal : România – tineret s-a calificat la Campionatul European

Echipa națională de fotbal – tineret a României, pregătită de Adrian Mutu, s-a calificat la turneul final al Campionatului European de tineret, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Danemarca, ultimul din grupa a opta a preliminariilor. Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, după un penalti uşor acordat de arbitru şi au avut superioritate numerică din minutul 58, după un cartonaş roşu, de asemenea, uşor acordat. Echipa României a avut apoi câteva ocazii importante, reușind să egaleze prin Costache (min. 72), care a adus astfel calificarea României, pentru a doua oară consecutiv, la turneul final al Campionatului European. România trebuia să câştige pentru a fi sigură de calificare, dar înfrângerea suferită, tot marţi, de Belgia, scor 2-3, în Bosnia-Herţegovina, a făcut ca tricolorii să poată ajunge la turneul final şi cu un rezultat de egalitate. Din această cauză, echipa noastră a temporizat jocul în ultima jumătate de oră, fără să mai atace decisiv. De asemenea, scorul egal a fost acceptat și de echipa daneză, care avea, oricum, locul I asigurat în această grupă. La turneul final s-au calificat echipele de pe primul loc în cele nouă grupe şi cele mai bune cinci formaţii de pe locurile 2, printre care figurează și echipa României. Clasamentul final al Grupei 8 este următorul: Danemarca - 26 de puncte, Romania - 20, Ucraina - 16, Finlanda - 13, Irlanda de Nord - 9, Malta - 1. Euro U21, organizat în Ungaria şi Slovenia, se va disputa în două etape: etapa grupelor din 24 până la 31 martie 2021 şi etapa eliminatorie, în perioada 31 mai - 6 iunie 2021. D.R.