Patriarhia cere autorităţilor să permită pelerinajul de Sfântul Andrei, cu participarea credincioșilor din țară

Patriarhia cere autorităţilor să permită pelerinajul de Sfântul Andrei, cu participarea credincioșilor din țară

Patriarhia Română solicită autorităţilor să permită organizarea "în mod excepțional" a pelerinajului la Peştera Sfântului Andrei, situată în comuna Ion Corvin, din județul Constanţa, cu respectarea normelor sanitare impuse de pandemia de coronavirus. Prin intermediul unui comunicat de presă, Patriarhia susține că este "o excepţie necesară pentru un caz excepţional" prin care credincioşii din toată ţara ar putea veni pe 30 noiembrie la pelerinajul organizat anual de Sfântul Apostol Andrei. "Ţinând cont de recunoaşterea de către statul român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei, situată în comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea distanţei fizice, purtarea măştii şi dezinfectarea obiectelor atinse, aşa cum prevăd "regulile de protecţie sanitară privind activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective" (HG nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă)", se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române transmis, joi, Agerpres. Patriarhia Română se declară "preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă". "În acest sens, este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi preşedintele României în luna octombrie din acest an. În cazul concret al pelerinajului la Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, comună care are un număr mic de locuitori (1.992), se poate organiza, printr-o îngăduinţă a autorităţilor, pelerinajul, având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român", se menţionează în comunicat. Potrivit sursei citate, Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4.972 adoptată în şedinţa din 14 - 15 noiembrie 2001. De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează. Scandal privind organizarea pelerinajului de la Constanța, de Sfântul Andrei Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a transmis miercuri seară o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care susţine că măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 generează "abuzuri" împotriva clerului şi credincioşilor, deoarece aceştia sunt împiedicaţi să desfăşoare datinile bisericeşti. Înaltul ierarh a atras atenţia că ar putea apărea o situaţie conflictuală în contextul împiedicării credincioşilor din toată ţara să ia parte la tradiţionalul pelerinaj de la mânăstirea şi peştera din satul constănţean Ion Corvin, organizat la praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 noiembrie. Premierul l-a îndemnat joi pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, să susţină respectarea regulilor, deoarece acestea sunt impuse pentru a proteja sănătatea. A.C.