,,Lupii”, o victorie și un eșec cu MAC Budapesta

,,Lupii”, o victorie și un eșec cu MAC Budapesta

În continuarea turneului din Ungaria, Contând pentru Erste Liga la hochei, Corona Brașov a jucat două partide în compania uneia din echipele de top ale competiției, MAC Ujbuda Budapesta. În primul meci, Corona Brașov s-a impus, cu 2-1 (2-1, 0-0, 0-0), toate cele trei goluri fiind așadar marcate în prima repriză, pentru echipa Brașovului punctând Radim Valchar și Daniel Trancă. A doua partidă a adus, din păcate, prima înfrângere a echipei brașovene în timpul regulamentar, în acest campionat. MAC s-a impus cu 4-3 (1-1, 2-2, 1-0), după un meci aprig disputat. Golurile Coronei Brașov au fost marcate de Daniel Trancă, O. Dame Malka și T. Klempa. Următoarea partidă a ,,lupilor” este programată joi, 14 ianuarie, cu Vasas Budapesta. D.R.