30 ianuarie: Sărbătoare importantă pentru creştini - Sfinţii Trei Ierarhi

30 ianuarie: Sărbătoare importantă pentru creştini - Sfinţii Trei Ierarhi

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt prăznuiţi pe 30 ianuarie. Deşi Biserica i-a pomenit separat în luna ianuarie, pe Sfântul Vasile în 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie în 25 ianuarie şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt prăznuiţi împreună pe 30 ianuarie. Aceasta, pentru a le descoperi creştinilor că nu este unul mai mare decât altul. Ei au trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul celui următor și fiecare dintre ei a avut o contribuție esențială la teologia creștină, fiind numiți ,,Protectori ai învățământului teologic". Astfel, Sf. Grigorie Teologul este simbolul științei teologice, Sf. Vasile Cel Mare este simbolul energiei și al acțiunii puse în slujba oamenilor, iar Sf. Ioan Gură de Aur, simbol al râvnei apostolice prin cuvânt și faptă, pentru îndreptarea vieții credincioșilor, după învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Mai concis spus, unul ar reprezenta mintea care gândește, altul gura care propovaduiește și al treilea, mâna care lucrează, deși fiecare a avut și minte și gură și mână, care lucrau într-o desăvârșită armonie și unitate. Fiecare dintre ei erau, deopotrivă, neîntrecuți pastori sufletești, mari dascali ai lumii creștine, propovăduitori și apărători ai dreptei credințe. La sate se obisnuiește ca în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinți să se facă praznice de pomenire a morților din familiile credincioșilor, iar fetele tinere se roagă și țin post, pentru a avea o căsnicie fericită. Tot tradiția populară mai spune că oricine va lucra în această zi, nu-i va merge bine "în ale casei" și poate să orbească. Se crede că pe 30 ianuarie începe să încolțească grâul care nu a încolțit din toamnă. In tradiția populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că "se strâmbă pârtiile", iar vremea dă spre primavară. Dacă streșinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi calduroasă. Praznicul Celor Trei Ierarhi este o sărbătoare dedicată reconcilierii; acum se împacă rudele după lungi dispute, iar toate proiectele comune concepute în această zi, vor aduce prosperitate în căminul acestora. D.R.