La 1 februarie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mucenic Trifon

La 1 februarie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mucenic Trifon

Acest Sfânt era cunoscut în popor drept cel care păzeşte livezile de omizi şi de lăcuste. În vechime, viticultorii şi pomicultorii tineau post în aceasta zi și chemau preotul să le stropească cu agheasmă livezile şi via. Sfantul Trifon s-a născut în satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfârșitul secolului al III-lea, regiune care astăzi apartine Turciei. Dumnezeu i-a dăruit din copilarie darul vindecării bolnavilor și putere asupra demonilor. Pe cand avea 17 ani, a scos de sub stăpânirea diavolului pe fiica împăratului roman Gordian. După șase zile de post și rugăciune, Sfantul Trifon le-a descoperit păgânilor existența diavolului. La porunca sa, diavolul s-a aratat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune, a atras pe mulți păgâni la creștinism. Mai târziu, în vremea împăratului Deciu, persecutorul creștinilor, Trifon a fost prins și supus la multe chinuri: a fost lovit cu bațele, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi și a fost dus descuț prin oraș, pe vreme de iarnă. Toate acestea, Sfântul le-a îndurat cu răbdare. Pentru că nu va sluji zeilor, a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi supus pedeapsei, data de împărat. Când soldații au ridicat sabia să-i taie capul, Sfântul și-a dat sufletul, în mâinile lui Dumnezeu. Creștinii au luat trupul Sfântului Trifon, cu intenția de a-l îngropa în Niceea. Insă, Sfântul li se va descoperi și le va cere să-l ducă trupul în satul natal, Lampsac. Mai târziu, moaștele Sfantului Trifon au fost mutate la Constantinopol și apoi la Roma. D.R.