Organismele UE de reglementare ar putea interveni pe pieţele finanicare, după recenta frenezie de pe burse

Organismele UE de reglementare ar putea interveni pe pieţele finanicare, după recenta frenezie de pe burse

Autoritatea care supervizează pieţele financiare din Uniunea Europeană (ESMA) a anunţat joi că organismele de reglementare din UE ar putea interveni pe piaţă, în contextul unei creşteri explozive a tranzacţiilor online ale investitorii de retail, relatează Reuters, citată de Agerpres. Organismele de reglementare din întreaga lume au analizat cu atenţie tranzacţiile de pe pieţele financiare pentru a identifica sursa care, în ultima săptămână, a provocat creşterea explozivă a cotaţiilor anumitor acţiuni. „Urmărim cu atenţie aceste noi evoluţii şi analizăm dacă este nevoie de noi acţiuni de supervizare”, a spus Steven Maijoor, preşedintele Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA). Maijoor a precizat că informaţiile colectate până acum, în Franţa, arată că achiziţiile de acţiuni de tip blue chips ale investitorilor de retail au crescut de patru ori începând din luna martie a anului trecut iar volumele totale s-au triplat. De asemenea, cifrele furnizate de autoritatea de reglementare din Belgia sugerează că sporirea activităţii de investiţii este concentrată în rândul tinerilor investitori, a adăugat Maijoor. „Există riscul ca o mare parte din noua activitate să fie una speculativă, în condiţiile în care investitorii de retail încearcă să profite de pe urma volatilităţii de pe piaţă”, a spus Maijoor. "La fel de îngrijorătoare este posibilitatea că aceşti investitori să se fi orientat spre tranzacţiile intraday ca o modalitate de a-şi ocupa timpul în perioada carantinei”, a adăugat preşedintele ESMA. Creşterea cotaţiei criptomonedei bitcoin în a doua jumătate a lui 2020 este un alt subiect de îngrijorare pentru ESMA, însă deocamdată este dificil de spus dacă acest lucru s-a datorat creşterii tranzacţiilor cu instrumente financiare mai tradiţionale, cum sunt acţiunile, a apreciat Maijoor. „Vom continua să fim vigilenţi în monitorizarea evoluţiilor”, a concluzionat preşedintele ESMA. A.C.