Meșteșug deosebit și Meșterul care ȋi dă viaţă: doamna Roman Violeta Karmen – cea care duce tehnica veche a dantelei frivolité mai departe!

Meșteșug deosebit și Meșterul care ȋi dă viaţă: doamna Roman Violeta Karmen – cea care duce tehnica veche a dantelei frivolité mai departe!

Ne amintim cu drag și dor de Șezătoarea la Feldioara, ȋn care doamna Violeta ne-a ajutat ȋn toate ȋncercările noastre, de la refuncţionalizarea războiului de ţesut, la croitul și cusutul iei de Feldioara ȋn Atelierul de cusut Zestre… Suntem recunoscători că o avem aproape și ne bucură, cu atȃt mai mult ȋn aceste vremuri, realizarea Centrului Cultural Reduta! La Feldioara, Tradiţia continuă! Povestea Violetei Karmen Roman şi a „Dantelei frivolité – meşteşug cu dichis”, a fost prezentată online, miercuri 10 februarie. S-a născut pe 27 martie 1956 în Aleşd, judeţul Bihor, iar copilăria şi-a petrecut-o pe Valea Hârtibaciului, zonă în care etnicii saşi au lăsat o importantă moştenire culturală. Roman Violeta Karmen, dantelăreasa din Feldioara, a deprins tehnica dantelei cu suveica, pe când avea doar 9 ani, de la o săsoaică, tanti Ani, ce lucra ca vânzătoare la magazinul „Arta populară” din Agnita. A făcut parte din grupul celor cei 50 de artizani români implicați în proiectul 100%.RO inițiat în anul 2011 de designerul francez Philippe Guilet, în cadrul colecției de modă lansate de acesta, dantelăreasa din Feldioara participând cu două creații vestimentare intitulate „Constantina” și „Luminița”. Din anul 2013, a fost aleasă membră a „Academiei Artelor Tradiționale” din România, for cultural ce reunește cei mai valoroși meșteri populari din țara noastră. ,,La finele anului trecut, echipa Serviciului Cultură Tradiţională a poposit în Feldioara, în gospodăria doamnei Violeta Karmen Roman, pentru a afla tainele acestui meşteşug cu dichis - DANTELA FRIVOLITÉ. Dantela frivolité sau dantela cu suveica este o tehnică de lucru manual prin care, dintr-o varietate de noduri și bucle care formează când cercuri, când jumătăți de cercuri, se obține o dantelă fină și în același timp rezistentă."", spune Adrian Vălușescu, manager al Centrului Cultural Reduta. D.R.