Curtea Supremă a SUA a decis: Trump trebuie să pună la dispoziția procurorilor declarațiile sale fiscale

Curtea Supremă a SUA a decis: Trump trebuie să pună la dispoziția procurorilor declarațiile sale fiscale

Curtea Supremă a SUA nu a intervenit în favoarea lui Donald Trump și a decis luni că fostul președinte american este obligat să pună la dispoziția procurorilor declarațiile sale fiscale, ca parte a unei anchete penale, scrie Reuters. Acesta reprezintă un nou eșec pentru Trump, care de-a lungul ultimilor ani a luptat pentru a-și ține documentele financiare departe de public. Decizia judecătorilor vine după ce avocații fostului președinte au cerut anularea cererii unui judecător federal care a ordonat predarea a opt ani de declaraţii fiscale şi bancare procurorului din Manhattan Cyrus Vance, care le solicita de luni de zile. Curtea Supremă se mai pronunțase deja cu privire la dispută, respingând în luna iulie a anului trecut argumentația mai amplă a lui Trump că un președinte în exercițiu este imun în fața oricărei anchete penale în timpul exercitării mandatului. Spre deosebire de toți ceilalți președinți americani, Trump a refuzat să facă publice declarațiile fiscale în timpul celor patru ani de mandat. Acum, datele care vor fi puse la dispoziția procurorilor ar putea oferi detalii cu privire la averea sa și activitățile Trump Organization, compania imobiliară deținută de familia fostului președinte. Decizia de luni a Curții Supreme a fost publicată fără opinii separate și reprezintă un nou eșec pentru fostul președinte republican care a încercat să își țină secrete finanțele. Donald Trump nu a reacţionat până acum la decizia Curţii Supreme, însă a calificat în trecut ancheta drept „cea mai rea vânătoare de vrăjitoare din istoria SUA”. A.C.