Brazilia a lansat primul său satelit pentru monitorizarea defrișărilor din Pădurea Amazoniană

Brazilia a lansat primul său satelit pentru monitorizarea defrișărilor din Pădurea Amazoniană

Brazilia a lansat în spaţiu primul său satelit, cu scopul de a monitoriza defrişările din Pădurea Amazoniană, a anunţat, duminică, Institutul Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE), citat de agenţia DPA. Denumit "Amazonia 1", satelitul a fost lansat cu succes spre orbită la ora locală 1:54 (4:54 GMT) de la Centrul Spaţial Satish Dhawan din India, arată un comunicat de presă. Acesta este "primul satelit de observare a Pământului proiectat, integrat, testat şi operat în totalitate de Brazilia", potrivit comunicatului. Amazonia 1 urmează să trimită imagini pentru monitorizarea mediului şi a activităţilor agricole din Brazilia. Camera cu care satelitul este dotat poate să fotografieze orice locaţie de pe Pământ la fiecare cinci zile, o caracteristică descrisă de INPE drept "extrem de valoroasă" datorită faptului că nu este întotdeauna garantată obţinerea unei imagini clare, neafectată de prezenţa norilor. Cu un buget de 44 de milioane de reali (aproximativ 71,4 milioane de euro), proiectul Amazonia 1 a fost în mod repetat expus riscului de reducere a fondurilor, conform site-ului de ştiri G1. Cu puţin timp înainte de lansare, INPE a suspendat granturile a peste o sută de oameni de ştiinţă, menţionează raportul. Citește și: Anchetă BBC. Culisele unei afaceri de proporții cu pădurea amazoniană. Cum acționează hoții de pământuri din Brazilia. A.C.