Covid 19 : spre valul trei…

Covid 19 : spre valul trei…

Până marți, 2 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 808.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.950 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. La Brașov au fost înregistrate 179 de noi cazuri de infectare, în ultimele 24 de ore. Până acum, în România,744.040 de pacienți au fost declarați vindecați. Pânămarți, 2 martie, 20.509 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 01.03.2021 (10:00) – 02.03.2021 (10:00) au fost raportate 106 decese (62 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.536. Dintre acestea, 1.044 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.052.659 de teste RT-PCR și 315.789 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.392 de teste RT-PCR (15.539 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.853 la cerere) și 10.152 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 4 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 2 martie a.c. Pe teritoriul României, 42.716 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.347 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.375 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 131 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.905 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 800 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 1 martie, 4.932 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 910.300 de lei. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.469 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.539 în Italia, 16.772 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 186 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina. D.R.