Asociația Carpaterra lansează Geoparcul Carpaterra

 Asociația Carpaterra lansează Geoparcul Carpaterra

Evenimentul va avea loc joi, 4 martie 2021, la ora 14.00 în Cetatea Rupea. De ce un Geoparc Carpaterra" Într-o lume în care ariile naturale protejate și zonele arhitecturale protejate au rămas doar niște obligații birocratice, ca o povară pentru administrații împotriva infringementului, Geoparcul Carpaterra propune o abordare constructivă după cele mai înalte standarde UNESCO începând de jos din comunități și din școli. 4 Vulcani – ultimele erupții bazaltice, 2 fântâni sărate, 1 rezervație de protecția păsărilor, Cea mai mare pășune cu stejari seculari din țară, Vulcani noroioși, Cetăți și biserici fortificate ... toate vor functiona sub umbrela Geoparcului Carpaterra pentru educație, cultură și turism. Cu scopul de a intra în cel mai dinamic program UNESCO al mileniului: Programul Geoparcurilor UNESCO. La eveniment vor participa partenerii geoparcului: reprezentanții primăriilor Rupea Racoș și Homorod, școlilor, ONG-urilor, muzeelor din zonă si lect. dr. Alexandru Andrășanu, membru al Consiliului Geoparcurilor UNESCO. Programul evenimentului cuprinde prezentarea geoparcului, momente artistice și o vizită ghidată a cetății. Ce este Geoparcul Carpaterra" Geoparcul Carpaterra este un teritoriu de dezvoltare sustenabilă ce se întinde pe teritoriul următoarelor localități: Racoș, Mateiaș, Homorod, Mercheașa, Jimbor, Rupea Gară, Fișer, Rupea având o suprafață totală de 27099,69 hectare. Ce își propune" Misiunea Geoparcului Carpaterra este dezvoltarea unei comunități din punct de vedere educațional, turistic și socio-cultural aplicând valorile geoparcurilor internaționale UNESCO și intrarea în Rețeaua Globală a Geoparcurilor UNESCO. D.R.