Papa Francisc a oficiat slujba de Florii în Bazilica Sfântul Petru aproape goală

Papa Francisc a oficiat slujba de Florii în Bazilica Sfântul Petru aproape goală

Papa Francisc a oficial slujba din Duminica Floriilor catolice în Bazilica Sfântul Petru aproape goală din cauza restricțiilor pentru combaterea coronavirusului, îndemnând credincioșii să nu-i uite pe cei săraci și pe cei aflați în suferință și să fie aproape de ei, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Duminica Floriilor marchează începutul Săptămânii Mari de dinaintea Paştelui iar înaintea pandemiei, zeci de mii de persoane umpleau Piaţa Sfântul Petru purtând în mâini ramuri de măslin şi de palmier, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în aer liber. Anul acesta, doar circa 120 de credincioşi au luat parte la mesa de duminică, alăturându-se papei şi celor 30 de cardinali, într-o aripă secundară din enorma Bazilica Sfântul Petru. În Italia este în vigoare un nou lockdown naţional, preconizat să se încheie după Paşte. Vaticanul, oraş-stat suveran, situat în centrul Romei, a aplicat restricţii similare. Aproape toţi participanţii la slujbă, mai puţin papa şi membrii corului, au purtat măşti. Slujba din Duminica Floriilor catolice în Bazilica Sfântul Petru. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto , Vaticanul a recreat, la scară redusă, ceremonia tradiţională din Duminica Floriilor, suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, însoţit de cardinali, defilând către altar cu ramuri de palmier în mâini. Duminica Floriilor comemorează ziua când, potrivit Evangheliei, Isus a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat de mulţime, după care a fost crucificat cinci zile mai târziu. În timpul slujbei, papa Francisc s-a deplasat cu un şchiopătat vizibil. Suveranul pontif suferă de sciatică, afecţiunea care îi provoacă durere la nivelul picioarelor atunci când se acutizează. În predica din timpul slujbei, televizată şi transmisă pe tot globul, papa Francisc i-a sfătuit pe credincioşi să nu lase credinţa să slăbească prin transformarea în obişnuinţă şi să se lase uimiţi de Dumnezeu şi de bunătate. „Odată cu harul uimirii ajungem să ne dăm seama că primindu-i pe cei respinşi şi marginalizaţi, apropiindu-ne de cei bătuţi de soartă, îl iubim pe Isus. Pentru că acolo îl întâlnim: în cei care ni se par cel mai puţin fraţii şi surorile noastre, în cei respinşi şi abandonaţi”, a spus acesta. Celelalte slujbe din timpul Săptămânii Mari - Joia Patimilor, Vinerea Mare, Sâmbăta Mare şi Paşte, duminica viitoare, se vor desfăşura de asemenea cu un număr redus de participanţi. Italia a înregistrat 107.636 de decese asociate COVID-19 de la debutul pandemiei în februarie anul trecut, cel mai grav bilanţ din Europa după Marea Britanie. A.C.