Cât de mult contează România în lume" Proiectul apreciat de șeful NATO și care ar crește influența țării noastre în regiune

Cât de mult contează România în lume" Proiectul apreciat de șeful NATO și care ar crește influența țării noastre în regiune

Politica externă reflectă valorile unui stat și politicile sale interne. Afacerile internaționale sunt de altfel factorul de credibilitate în fața partenerilor străini și, categoric, elementul esențial pentru dezvoltarea unei țări. Ce vrea România de la restul lumii și cât de mult contăm în ecuația globală" Sunt doar două dintre întrebările la care răspunde ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Cristina Cileacu: Ați avut o săptămână plină și două întâlniri – una în format fizic și una telefonică cu omologul dumneavoastră american. Mă refer la Antony Blinken. Relația România-SUA este foarte clară, este constantă, este stabilă, are planuri pe termen lung. De ce sunt necesare aceste întâlniri atât de dese" Bogdan Aurescu: E foarte important să avem astfel de întâlniri pentru că este o nouă administrație americană la Washington și chiar dacă atât președintele Biden, cât și secretarul de stat Blinken, dar și alți colaboratori ai președintelui Biden cunosc foarte bine România, este totuși nevoie de a seta activitatea noastră comună, coordonarea noastră pe perioada care urmează, pentru că, în al doilea rând, anul acesta este un an important pentru relația bilaterală dintre România și Statele Unite – aniversăm 10 ani de la Declarația comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, care este documentul politic fondator al relației actuale de parteneriat strategic dintre România și Statele Unite. De asemenea, sunt 10 ani de la încheierea acordului privind amplasarea în România a sistemului antirachetă american, de la Deveselu și cinci ani de la operaționalizarea acestuia. Discuția pe care am avut-o atât la Bruxelles, cât și cea pe care am avut-o telefonic cu secretarul de stat american au fost discuții foarte relaxate, dar foarte substanțiale. Și mă bucur că în urma discuției pe care am avut-o la Bruxelles, în format fizic, care, evident, a fost mai scurtă pentru că așa se întâmplă în marja unor reuniuni multilaterale, a fost urmată de această discuție telefonică, de peste 40 de minute. O discuție foarte relaxată, dar substanțială, în care atât eu, cât și omologul meu american am reconfirmat importanța Parteneriatului Strategic, am stabilit că este nevoie să lucrăm pe mai departe pentru consolidarea în continuare și aprofundarea, pe toate dimensiunile, a Parteneriatului Strategic, am discutat despre cele mai importante domenii în care Parteneriatul Strategic se dezvoltă sau trebuie să fie dezvoltat în continuare. Am discutat despre calendarul de vizite din acest an, sigur, în funcție de situația pandemică: am reiterat invitația secretarului de stat american să vină în România pentru a marca aceste momente aniversare și pentru a discuta și despre viitor. Bogdan Aurescu: Nu avem o marjă de timp în momentul acesta, ne gândim la a doua parte a anului, pentru că atunci se împlinesc cei 10 ani, în septembrie. Dar, desigur, depinde foarte mult și de evoluția situației pandemice. În al doilea rând, am discutat despre întărirea cooperării la nivel militar. Secretarul de stat american a avut cuvinte de apreciere deosebită pentru cooperarea militară între România și Statele Unite, inclusiv pentru efortul pe care România îl face de a aloca 2% din PIB pentru apărare - iată, anul acesta depășim 2%, avem 2,07% - este cel mai înalt nivel de alocare până în prezent. De asemenea, am discutat despre importanța creșterii prezenței americane militare în România, dar și despre importanța creșterii prezenței economice americane în România și, din punctul acesta de vedere, secretarul de stat american, pe de o parte, a apreciat eforturile pe care România le-a făcut în ultimii ani, mai ales anul trecut, și pe care le face și în continuare pentru întărirea statului de drept în România, pe care l-a considerat ca fiind un cadru care invită investitorii americani în România și oamenii de afaceri americani în România. De altfel, amintesc aici că săptămâna trecută m-am întâlnit și cu președintele Consiliului de Afaceri Româno-American, care a fost în vizită la București cu o misiune economică importantă. Am discutat și despre proiectele pe care noi le dorim a fi finanțate cu surse americane, cu bani americani, cele pe care le-am promovat și în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Mă refer la proiectele de interconectare Rail2Sea – Calea ferată Gdansk-Constanța, și proiectul Via Carpathia – proiectul rutier de conectare între nordul și sudul regiunii celor Trei Mări. Bogdan Aurescu: Am discutat despre continuarea demersurilor pe care le-am început anul trecut, atunci când am avut discuții și cu consilierul pentru securitate națională al președintelui american, cu președintele EXIM al Statelor Unite, dar și cu șeful DFC, pe care, de asemenea, l-am invitat să examineze posibilitatea de a finanța aceste proiecte. Și am stabilit că este foarte important ca în regiune, inclusiv în România, să existe o prezență americană și din punct de vedere investițional și economic, care să fie complementară prezenței miliare pe care, iarăși, o dorim crescută, a Statelor Unite în România și în regiune. Urmează ca, în perioada imediat următoare, să vedem care sunt modalitățile concrete prin care putem să mergem mai departe cu aceste proiecte importante. A.C.