Grecia se pregăteşte să îşi primească turiştii. Care sunt preţurile pentru români

Grecia se pregăteşte să îşi primească turiştii. Care sunt preţurile pentru români

Grecii se pregătesc intens pentru primirea turiştilor, chiar de la sfârşitul acestei luni. Ofertele sunt pentru toate buzunarele, dar românii care vor să-şi petreacă sărbătorile pascale acolo trebuie să ştie că, deşi unele restricţii au fost eliminate, sunt în continuare reguli stricte de urmat. În plus, cei care vor să meargă în vacanţă o pot face doar dacă sunt vaccinaţi, dacă prezintă un test PCR negativ sau dacă pot dovedi că au trecut prin boală şi au dezvoltat anticorpi. Grecia se numără printre ţările care se bazează pe sezonul turistic, acesta reprezintă 20 la sută din economia ţării. Autorităţile vor ca ţara să fie deschisă călătorilor vaccinaţi, celor care au un test COVID negativ efectuat recent sau persoanelor care au trecut prin boală şi pot dovedi acest lucru printr-un test de anticorpi. Între timp, hotelierii se pregătesc intens pentru revenirea turiştilor, de la sfârşitul acestei luni. Grecia se pregăteşte să-şi aştepte turiştii cu ocazia sărbătorilor pascale. Preţurile la cazare încep de la 50 de euro pe noapte. Astfel că poţi găsi o cazare începând de la 50 de euro pe noapte, fără mic-dejun, într-o vilă de trei stele. Sau sunt pachete care costă 300 de euro pentru şapte nopţi, la fel, într-o vilă de trei stele. Preţurile sunt nelimitate. Dacă-ţi doreşti mese incluse sau hoteluri de patru-cinci stele. Grecii au început deja pregătirile pentru a-i aştepta pe turiştii români De la finalul lunii aprilie, se deschide sezonul la vacanţă. O astfel de cameră costă în jur de 100 de euro pe noapte, este o cameră dublă, cu baie şi o mini bucătărie, iar vederea este fix în faţa mării. A.C.