Soluții inedite pentru telemuncă: biroul din mall. Cât costă închirierea unei cabine de lucru

Soluții inedite pentru telemuncă: biroul din mall. Cât costă închirierea unei cabine de lucru

Munca de acasă nu a fost tocmai o idee bună pentru cei care nu stau singuri, dar o companie a găsit soluția: a creat spații de lucru modulare, cu plata pe oră, amplasate chiar în centre comerciale sau în cafenele. Cabinele de lucru ar putea reprezenta viitorul lucrului de la distanță. Pot fi amplasate în centre comerciale sau în tot felul de clădiri din mijlocul orașului, iar accesul se face în baza unei aplicații de pe telefonul mobil. Odată intrat în spațiu, ai la dispoziție un birou doar pentru tine, liniștea de care ai atâta nevoie și conexiune rapidă. Sistemul a pornit din Japonia și funcționează deja și în Singapore. Costul este mic, în jur de 3 dolari pe oră. În Japonia două companii au testat astfel de cabine amplasate la metrou, în recepțiile marilor hoteluri sau în centrele de expoziții, scrie BBC. În Singapore, compania care operează astfel de cabine a ales locuri și mai plăcute tinerilor, cum ar fi Starbucks. A.C.