Peninsula Crimeea, frumuseţea de lângă noi (partea I) 19/4/2009
Eduard Ovidiu Ohanesian
O călătorie din Ujgorod, capitala regiunii Transcarpatia, către Simferopol te costă 125 de hrivne şi vreo 40 de ore din viaţă. Hotărâţi să mă scutească de un drum lung, doi colonei de miliţie locali vor să mă întoarc acasă. După o scurtă vizită la secţia română a televiziunii din Ujgorod am ajuns la concluzia că se poate face jurnalism în orice condiţii. Drumul e mai uşor de suportat dacă ai parte de spectacol. Un Orfeu modern, inginer la o fabrică falimentară îmi încântă auzul cu instrumente muzicale fabricate ad-hoc. Ialta, perla cea mai strălucitoare a Mării Negre a însemnat pentru români intrarea în era sovietică. Viaţa localnicilor ascunşi în spatele hotelurilor apărute în Crimeea ca ciupercile după ploaie nu este deloc uşoară. Frumuseţile naturale ale peninsulei şi cele feminine de sezon se completeză unele pe altele. Expresii inventate de KGB greu de pronunţat. Zvastica lui Goebells şi dinţii colonelului.
Când m-am decis să pornesc pe urmele armatei române în Crimeea eram la peste 1600 de Km depărtare de ţintă. La Ujgorod, capitala regiunii ucrainiene Transcarpatia. Le-am urat succes handbalistelor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, care aveau meci greu a doua zi cu echipa locală şi am pus totul la cale în apropierea hotelului Zakarpatia. Nu înţelegeam de ce două ţări vecine duc de ani buni un război rece mediatic. Noi nu scriem despre ucraineni decât foarte rar, iar ei ne evită. La terasa din colţ n-aveau vodcă Nemiroff, aşa că m-am mulţumit cu Hortiţa. Spre seară, ca prin minune au apărut la masă doi băieţi simpatici de la “poliţia criminală" din oraş. Zdanek este ucrainean de origine polonă şi e plin de tatuaje. A luptat în Afganistan în trupele speciale Spetsnaz. Mişa mustăciosul e român. Aflând că am de gând să ajung tocmai în Crimeea, polkovnicii au trecut la descurajre. Ce să caut tocmai acolo, când graniţa cu Satu Mare este la o aruncătură de băţ ? Trebuia să îmi rezerv bilete din timp să ajung aşa departe.
“Mai bine mergi la hotel şi te culci. Noaptea e periculos să hălăduieşti prin oraş", m-au sfătuit ei. Ne suim în taxiul unui rus şi cu 50 de hrivne fac turul oraşului.
Jurnalism după posibilităţi
Ujgorod este un oraş frumos şi liniştit.
“ Să vedeţi oraşul când înfloresc magnoliile şi sakura (cireşii japonezi)", îmi spune cu mândrie rusul. Din păcate viaţa se scumpeşte pe zi ce trece. Revoluţia portocalie a adus bunăstare numai pentru unii. Un apartment cu 2 camere în blocurile construite de Hruşciov prin anii ’60, costa cu puţin timp în urmă 6000 $. Acum costă 30-40000$, ba chiar mai mult. Cele mai multe blocuri au 3-4 etaje şi apartamente cu camere mici şi bucătării minuscule. Dimineaţă, înainte de plecarea spre Crimeea am vizitat Televiziunea din Ujgorod. M-am întâlnit cu echipa de jurnalişti care mai fac încă emisiuni pentru românii din Ucraina. O mână de fete : Elena Tofan, Nina Munteanu, Elvira Chelaru, Georgeta Marin, Angelica, lucrează în condiţii greu de descris. Nu au nici un fel de ajutor nici de la ucraineni, nici de la români. Aparatura din anii ’80 este un cadou din timpul Olimpiadei de la Moscova. Camerele de filmat şi mesele de montaj stau cu maţele electronice răvăşite la vedere. Platourile de filmare miros a sărăcie, iar calculatoarele sunt o raritate. Personalul îmbătrânit şi prost plătit. Nu există cameramani disponibili, nu sunt maşini, nu sunt bani de taxi, nu se plătesc diurne. Spaţiul de emisie este restrâns. 20-30 de minute pe săptămână. O defecţiune la unul din relee le-a pus capac românilor din zonă. Emisiunile slabe şi puţine nu mai pot fi recepţionate în Transcarpatia.Vizita la televiziunea din Ujgorord mi-a întărit convingerea că se poate face jurnalism în orice condiţii.
Un Orfeu al zilelor noastre
La gară am aflat că polcovnicii Zdanek şi Mişa aveau parţial dreptate. Nu erau probleme cu biletele. Circulaţia trenurilor către Crimeea fusese dată peste cap de o explozie la Djankoi. Două depozite de muniţie săriseră în aer, iar călătorii au fost nevoiţi să aştepte chiar şi 2 zile prin gări. Între Ujgorod şi Simferopol, capitala Republicii Autonome Crimeea sunt numai puţin de 40 de ore de mers pe calea ferată. Trenul o relicvă a epocii sovietice, merge cătinel până la Lvov, aproape de graniţa cu Polonia, unde aştepţi circa 3 ore. Apoi, pleacă spre Simferopol. Compartimentul cu 4 paturi este destul de confortabile după ce te obişnuieşti cu mirosurile. Pentru cei mai avuţi există şi vagon de dormit (SV) cu cuşete de unul sau două locuri. La fiecare spor de confort preţul se dublează. Vecinul de la “etaj", un individ exotic cu ochelari este îmbrăcat în pantaloni scurţi vestă şi sandale de piele. Bagajele sale voluminoase ascund o mică fabrică de instrumente muzicale. Tobe de toate formele şi mărimile, naiuri, fluiere, flaute, mici buciume, xilofoane strâng copiii ca la circ. Până şi cei mai nebunatici se potolesc ca prin farmec şi îl ascultă pe acest Orfeu al zilelor noastre, inginer pe la o fabrică falimentară din Ucraina. La Herson se termină linia ferată electrificată. Ne preia o Mocăniţă până în gara Djankoi, unde mai pierdem 20 de minute. În schimb câştigăm o locomotivă Diesel. Ţiganii se înghesuie în gară cu peşte, pepeni, icre negre şi roşii. 75-100 de hrivne borcanul de-o jumate de kil. Câteva ghicitoare hăituiesc o tânără mamă cu copil. “Tvaiu mati !", mă înjură o ţigancă frustrată că nu s-a ales cu nici un ban. Numai contează. Suntem în Crimeea.
