Peninsula Crimeea, frumuseţea de lângă noi (partea II) 19/4/2009
Eduard Ovidiu Ohanesian
Pentru români Crimeea nu este o amintire prea plăcută. Participarea noastră alături de trupele germane în al doilea război mondial a însemnat pierderi de vieţi omeneşti şi ne-a adus numeroase necazuri. La Ialta, capitala de suflet a peninsulei, România a intrat în era sovietică. Se spune că Stalin i-a invitat pe omolgii săi din SUA şi Marea Britanie, bătrâni şi bolnavi la Ialta cu puţin înainte de terminarea războiului pentru a discuta soarta lumii.
“Ialta, care Ialta ? Aţi înţeles greşit. Poate Malta !", ar fi replicat Churchill, când a auzit de invitaţie.
Oricare ar fi adevărul, cert este că biletul de intrare al românilor în întuneric a fost semnat în 1945, la palatul ţarilor de la Livadia. Pe un şerveţel. Nici locuitorii peninsulei nu au fost scutiţi de probleme. După cel de-al doilea război mondial, Stalin a deportat peste un milion de tătari din Crimeea, acuzându-i de colaboraţionism cu naziştii. Ruşii au rămas populaţie majoritară în Crimeea. Hrusciov, ucrainean de origine, a luat in 1954 Crimeea de la Rusia si dat-o cu de la sine putere, Ucrainei. Tătarii deportaţi revin şi îşi revendică proprietăţile.
“Sunt în stare să doarmă sub cerul liber, numai să li se dea pământul părinţilor înapoi", spune Borea, un localnic. În portul Ialta, nava stat-major a flotei ucrainene Slavutici U 510, fost pescador modificat este legată la dană cu două odgoane groase cât mâna. Militarii înşiraţi la bord fac prietenoşi cu mâna sau ne cer ţigări. Războaiele au rămas o amintire.
Poeţi şi scriitori celebrii şi-au găsit refugiul în Crimeea
Crimeea este republică autonomă divizată în 14 regiuni administrative în cadrul Ucrainei. Are guvern, parlament, drapel si chiar monedă proprii. Capitala este la Simferopol, iar oraşul-erou Sevastopol spre deosebire de celelalte oraşe din Crimeea este subordonat direct Kievului. După împărţirea flotei Mării Negre, portul Sevastopol a fost concesionat pentru 20 de ani Rusiei. Crimeea, peninsula cu malurile spălate de două mări oferă călătorului surprize nebănuite. Nordul peninsulei este dominat de stepe cu climă temperat continentală. La sud, munţii Crimeei prăbuşiţi în Marea Neagră asigură un climat mediteranean şi oferă un peisaj sălbatic. Stâncile Diva şi Monahul Ciupercile, Peştera de Marmură sau Poarta de Aur, Canionul Belbek şi Pesterile Rosii . Plajele nu sunt acoperite de nisip, ci de pietre mici si mari de toate culorile, smulse din stâncă şi rotunjite de valuri de-a lungul milenilor. Diversitatea etnica şi sufletul rusesc creează o atmosferă boemă greu de întâlnit prin alte părţi ale lumii. Cehov, Puşkin, Tolstoi, Gorki, Şaliapin şi-au găsit refugiul în frumuseţea de nedescris a acestor locuri. Grădinile şi palatele minunate ridicate de-a lungul vremii de ţari îţi taie respiraţia. Ruşi, ucrainieni, tătari, evrei, greci, armeni, în total 80 de naţii trăiesc în pace şi bună înţelegere de când lumea. Din păcate, investiţiile străine sunt inexistente. |n ultimii ani şi-au făcut apariţia câtiva turişti străini. Cu vecinii noştri din Crimeea nu există nici o legătură directă pe mare sau pe uscat. Doar curse organizate pentru “delegaţii oficiale numeroase".
Viaţa din spatele hotelurilor luxoase
Trenul m-a lăsat în gara Simferopol. Mă feresc cu grijă de mafia taximetriştilor. Sunt cîteva ore bune până la Ialta cu marşutka, un fel de maxi-taxi. M-am cazat la un prieten mai vechi Erik.
“Ai ajuns tocmai bine. Mergem să-l sărbătorim pe Igor", mă anunţă Erik. În spatele hotelurilor luxoase se ascunde adevărata viaţă a locuitorilor Ialtei. Pe seară, luăm troleibuzul spre unul din cartierele localnicilor. Blocurile de 4-5 etaje ascund apartamente ceva mai spaţioase decât cele de la Ujgorod. Apartamentul lui Igor are dotări din anii ’80. Ne trotilăm puţin şi pornim prin întuneric. La o aruncatură de băţ de cartier se ridică muntele.
Fetele întind masa pe o bucată de piatră mai netedă. Băieţii încropesc un foc. Erik, fiul gazdei, este specialist în şaşlâcuri. Carnea proaspăt tăiată în cubuleţe se fezandează în saramură de roşii feliate, ardei, piper, sare şi alte bazaconii. Ne tratăm cu şampanie, vodkă şi samahon. Dupa un pahar două de tărie, salatele scăldate-n maioneză şi şaşlâcul se topesc văzând cu ochii. Ira îmi spune cu oarece tristeţe că a terminat o şcoală de farmacie. Nu are nicio perspectivă. Dincolo de strălucirea turistică de sezon, viaţa localnicilor este destul de grea. Noroc cu turismul de familie, dar şi acesta e pe ducă. S-au înmulţit hotelurile ca ciupercile după ploaie şi este concurenţă mare. Turişti străini prea puţini. Toată lumea închiriază camere la Ialta. Chiar şi pentru amoruri de o noapte. Micii afacerişti care se îmbogăţeau peste noapte din contrabandă cu metal sau încasând asigurări după scufundarea navelor sunt istorie. Unul din demnitarii care-i proteja este acum căutat de Interpol.
Frumuseţea la ea acasă
Ialta este cea mai strălucitoare perlă dintr-un colier de pietre pretioase, înăirat pe ţărmurile peninsulei Crimeea. Feodosia, Gurzuf, Koktebel, Sudak, Gaspra, Miskhor, Foros, Evpatoria sunt alte exemple. Clima blânda a determinat nobilimea şi ţarii să construiască de-a lungul secolelor palate, gradini şi preventorii. Romanovii îşi tratau în aceste staţiuni bolile de plămâni ce făceau ravagii în epocă. Palatele Massandra, Voronţov, Gaspra, Livadia, Alupka, catedrala Alexander Nevsky, Biserica Armenească, Biserica Foros sunt numai cateva din minunile arhitectonice ce pot fi vizitate.
Cel mai spectaculos este Cuibul Rândunicilor, care parcă pluteşte deasupra mării. Palatul a fost construit pe stânca Aurora în 1912 de către Baronul Von Shteingel. Prinţul Piotr Nikolaevici a construit la Koreiz, în 1897, palatul Dulber. Peste o sută de camere şi holuri acoperite cu tablouri de mozaic sugerează Egiptul secolului 15. La Foros poate fi admirată resedinşa de vară a ultimului ţar sovietic, Mihail Gorbaciov. În curtea palatului Voronţov, fumatul este interzis. Grădina Botanică Nikita este o încantare. Trecând cu vederea statuia omniprezentă a lui Lenin, întâlneşti aici de la bambus şi palmieri originali (nu ca cei ai lui Agaton) până la cedrii, pini, magnolii şi sequoia. Aerul este curat şi parfumat.
Femeile sunt îngerii Crimeei. Făpturi romantice prin definiţie, ucrainencele sunt incredibil de frumoase. Deşi prototipul ucrainencei este femeia brunetă cu ochi verzi şi tenul alb ca laptele, în sezon blondele fac legea. Urmaşele vikingilor care au pus bazele Kievului sunt înalte, bine proporţionate. Păpuşile Crimeei poartă în ochii lor albaştri, o sclipire din inocenţa demult pierdută în România. Îmbrăcate în voaluri transparente, fetele defilează pe Na birijnaia (faleză) ca pe un podium de prezentare a modei. Fineţe şi distincţie parcă numai aici întâlnită. Întreb în stânga şi în dreapta de o agenţie de bilete. Localnicii par a nu înţelege ce vrem.
“Jeleznadarojnaia kasa !", râde cu poftă Borea. Un termen ca mulţi alţii introdus de KGB, pentru control. Spionii imperialişti puteau cu greu să pronunţe corect un astfel de cuvânt, darămite noi.
Sirenele Miskhorului, dansatoare în Japonia
Pe plaja Miskhor sirenele te salută în limba japoneză.
“Cele mai multe lucrează iarna ca dansatoare în Japonia", spune Borea. Cu trei ani în urmă, pe plaja de la Miskhor făceam baie în Marea Neagră împreună cu Borea şi Iarik. Nimic nu se poate compara cu o baie în pielea goală sub clar de lună. După ce a stat câţiva ani în trupele KFOR din fosta Iugoslavie, Iarik s-a întors la Kiev şi a deschis o firmă de avocatură. L-au ajutat părinţii cu bani dintr-un apartament închiriat unei familii de diplomaţi români. Se căsătorise cu Sveta, fata unui miliţian din Cernăuţi. Acum nu ştie cum să mai scape de ea.
Cum ne-a obişnuit, Borea face o criză de personalitate. Urmarea consumului constant de marijuana. La Ialta, marijuana este foarte ieftină. Copiii protipendadei ruseşti şI ucrainene se droghează în draci. Borea face parte dintr-o familie de militari ruşi cu mare influenţă. A fost cât pe ce să înfunde puşcăria pentru că beat şi drogat la limită a lovit un miliţian. Risca puşcărie între 4 şi 7 ani. A stat un an într-un ospiciu, fiind declarat nebun. Acum se angajează în administraţia locală să aibă o preocupare, după care se gândeşte să-şi ia carnet auto. Nu contează că are 7 dioptrii, iar în Ucraina celor cu ochelari le este interzis să conducă. Cu bani şi cu relaţii se rezolvă totul. Bunicul lui Borea, fost colonel în Armata Roşie a murit de curând. După ce a fost scos de Hruşciov din Armata Roşie s-a retras la Miskhor. În timpul războiului a ajuns cu oamenii săi în casa lui Goebells, din Germania nazistă. Şi s-a întors cu pradă de război. Un pumnal SS de ceremonie şi o puşcă de vânătoare cu trei ţevi. Pumnalul avea pe mâner o zvastică de aur masiv. “Aurul s-a transformat în dinţi", râde Borea. Bunicul său, colonelul avea aproape 90 de ani.
