"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul." Această rugăciune, cunoscută în Ortodoxie ca rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curăţi inimile şi de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreagă teologie şi ne aşează într-o relaţie corectă cu Dumnezeu.
Sfaturi duhovniceşti cu părintele Cleopa
- Părinte, ajungem uneori într-o astfel de stare, încât nici nu ne putem ruga, nici nu putem dormi, nici nu putem mânca, nici nu putem vorbi, nu avem nici o dispozitie.
- Auzi ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, că eu nu voi înceta să aduc pilde, nu de la mine, că eu sunt izvorul a toată răutatea si viclenia si smerenia. Ce vorbim, vorbim de la Sfintii Părinti ca să ne folosim. Când vei vedea că esti într-o astfel de stare, te sfătuiesc, omule, să te culci. Si chiar de nu dormi, stai culcat să se linistească simtirea.
- Dacă nu avem Sfânta Liturghie în fiecare zi la mănăstire, cum ne putem mântui?
- Nu numai Liturghia te mântuieste. Nu auzi ce spune Sfântul Grigorie Sinaitul? "Cine are rugăciunea mintii, are si Liturghia, are si toată pravila Bisericii tot timpul". D-apăi acei care au trăit în pustie, cum a fost Sfântul Marcu de la pesteră, la care s-a dus Sfântul Serapion, de 95 de ani nu văzuse om, acela stătea la slujbă? Era în timpul prigoanelor. Si ai văzut, când se ruga era stâlp de foc de la pământ până la cer. "Dar cei care au trăit în pustie ani de zile, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, si se împărtăseau la trei-patru ani, oare pentru nevrednicie se împărtăseau asa rar?"
Auzi ce spune Sfântul Efrem: "Biserici aveau pe limbile lor si altare în inimile lor". Totdeauna erau în comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. Pentru că rugăciunea care se face în biserică este rugăciune obstească. Dar nu cumva să rămânem numai la aceasta si să nu avem o rugăciune proprie, că ne înselăm. Că spune Sfântul Teofan Zăvorâtul: "Vai de cei ce au înghetat la rânduiala tipicului bisericesc si n-au rugăciunea lor proprie!"
- Dar nu este păcat ca atunci când este Liturghia, eu să-mi zic rugăciunea inimii sau altă rugăciune si să nu fiu atent la slujbă?
- Nu-i adevărat! Pentru că are mare legătură liturghia inimii cu cealaltă de la sfântul altar. Aceasta este o rugăciune obstească si are mare putere, mai ales Sfânta Liturghie, si o ajută pe cea din inimă. Că dacă vine o prigoană si te-ai dus într-o pustie, sau într-un sat, sau într-un bordei, mai ai Liturghie?
În măsura în care se roagă, auzi ce zice Sfântul Nicodim Aghioritul, mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea si buna vointă, că de bună voie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bună mireasmă, tămâia, care se ridică de pe altarul inimii este rugăciunea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. De pe altarul inimii. Omul este un fel de biserică în biserică.
În zadar te duci în altarul ăsta, dacă nu ai rugăciunea cea din inimă. Putin îti foloseste. De aceea, mergerea la biserică îti ajută foarte mult ca să întăresti rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile si momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îti întăresc această lucrare. Mai mult îti învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, când auzi momentele Sfintei Liturghii, când iese cu Sfintele Daruri, căci credinta vine prin auz.
Ai văzut că a întrebat cineva pe Sfântul Nichifor: "Dacă merg în biserică, să ascult strana si Liturghia si celelalte, sau să zic rugăciunea inimii?" Dacă n-ai sporit în rugăciunea mintii, ascultă cu mare atentie Liturghia si strana, că te ajută să te concentrezi cu mintea în inimă. Foarte mult te ajută.
Iar dacă ai ajuns la rugăciunea de sine miscătoare a mintii, este ca ceasul, ai pornit inima, eu dorm si inima mea veghează. Permanent inima se roagă. Atunci si fără să vrei vei rămâne cu rugăciunea asta lăuntrică si în timpul Liturghiei si în timpul celorlalte rugăciuni, că ajungi la o rugăciune de sine miscătoare. Permanent se roagă inima. Neîncetat, cum zice apostolul.
Eu am scris câteva predici despre treptele rugăciunii. Am vrut să scriu si una despre rugăciunea contemplativă, care-i mai înaltă decât rugăciunea inimii, dar nu are nici un rost la oamenii de azi, că nu o înteleg; este pentru cei desăvârsiti, aceea este în extaz, rugăciunea cea de foc, în răpire. Am pus acestea pe care le poate întelege oricine. Noi le-am citit, si numai cu atât am rămas. Le-am înteles, dar nu le-am lucrat niciodată în viată. Asa este.
- Cum cunoastem noi care este calea cea bună a mântuirii?
- Sfatul bun te va păzi si cugetul drept te va apăra. Si iarăsi zice Scriptura: Cei ce n-au sfătuitori, cad ca frunzele. De aceea este bine, mamă, să ne mai sfătuim.
- Cum putem trăi noi în viata de obste fără tulburare?
- Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Tăria celui din obste este ascultarea; tăria împăratului stă întru multă ostire; iar tăria celui din liniste este multa rugăciune. Si căderea celui din obste este neascultarea - când nu face ascultare; si căderea celui din liniste, împutinarea rugăciunii". La pustie aveam timp să mă rog 14 ore si mai mult !
