Substanţele halucinogene ar putea fi interzise 8/2/2010
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că proiectul de lege privind lista substanţelor halucinogene interzise este aproape gata şi că va fi prezentat în şedinţa de Guvern de miercuri.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a spus că substanţele halucinogene şi consumul lor în special de către tineri este un subiect cât se poate de serios, ce merită toată atenţia.
"Proiectul de lege privind lista substanţelor ( halucinogene - n.r.) interzise este unul la care lucrăm de patru săptămâni. Este aproape gata şi suntem în măsură să îl prezentăm miercuri, în şedinţă de Guvern", a afirmat Cseke.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, s-a aflat, sâmbătă, în Sălaj, într-o vizită de lucru, în cadrul căreia s-a întâlnit cu oficialităţile locale şi cu reprezentanţii sistemului sanitar.
Programul a mai inclus şi vizitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, precum şi a altor trei unităţi medicale din judeţ.
Premierul Emil Boc a cerut ministrului Sănătăţii să finalizeze în regim de urgenţă un act normativ privind interzicerea consumului de plante halucinogene, indiferent dacă există sau nu un aviz al Comisiei Europene, arătând că distribuirea acestor substanţe provoacă numeroase decese printre tineri.
Solicitarea a fost adresată în şedinţa de vineri a Guvernului, premierul cerând ministrului Sănătăţii să prezinte Cabinetului un astfel de act normativ în şedinţa de săptămâna viitoare.
Şeful Guvernului a mai arătat că Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne trebuie să analizeze foarte serios problema drogurilor, atât a celor clasice, cât şi a noilor plante halucinogene, apreciimd că drogurile devin în Capitală " un fenomen care pare să fi scăpat de sub control".
Poliţiştii români au confiscat 1,6 tone de droguri, anul trecut, când s-a înregistrat şi cea mai mare captură de supefiante din România, respectiv a fost identificată cantitatea de 1,2 tone de cocaină, în valoare de 40 de milioane de euro, ajunsă în containere la Constanţa din Brazilia.
Comparativ cu anul 2008, cantităţile de droguri confiscate în anul 2009 au crescut cu aproximativ 400 la sută, iar valoarea totală de piaţă a stupefiantelor capturate este de aproximativ 167 de milioane de euro.
Cele mai traficate droguri prin România sunt cannabisul, heroina şi comprimatele ecstasy, cocaina ocupând abia poziţia a patra, întrucât este un drog mult mai scump şi mult mai greu de obţinut.
Municipiul Bucureşti asimilează cea mai mare parte din cantităţile de droguri traficate şi consumate la nivelul întregii ţări, în special în ceea ce priveşte traficul şi consumul de heroină şi ecstasy.
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică, în vara anului trecut, un proiect de ordin pentru stabilirea condiţiilor de punere pe piaţă a unor plante, produse de origine vegetală şi a unor substanţe care pot fi asemănate cu plantele, substanţele şi preparatele stupefiante sau psihotrope, care să conducă la închiderea magazinelor care vând produse etnobotanice ce au efecte halucinogene.
Instituţia arăta atunci că, în prezent, se comercializează pe piaţa din România o serie de produse ce au în componenţă plante denumite "etnobotanice", al căror consum este periculos pentru sănătate.
Proiectul de ordin prevede interzicerea activităţilor cu plante, produse vegetale sau substanţe care induc sau pot induce ideea că ar putea avea efect similar plantelor, substanţelor şi cel al preparatelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop.
În cazul în care plantele care fac obiectul acestui ordin sunt comercializate în scop etnobotanic, vor fi supuse unui regim de autorizare.