Eveniment     Editorial     Politic     Economic     Social     Sănătate     Cultură     Religie     Fapt divers     Sport     Admin     Contact
Dimensiune font:     

Studierea Holocaustului, subiect pe agenda Ministerului Educaţiei
10/3/2010

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit ieri, 9 martie, cu dl. Paul A. Shapiro, directorul Centrului de Studii Avansate al Holocaustului din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, dl. Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaţionale din cadrul aceluiaşi centru şi dl. Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional "Elie Wiesel" pentru Studierea Holocaustului din România. Principalul subiect al discuţiei l-a constituit studierea Holocaustului în şcolile româneşti.
Domnul Paul A. Shapiro a solicitat sprijinul MECTS pentru ca problematica Holocaustului să poată fi studiată într-un mod cât mai eficient de către elevii din România. Ca răspuns la această solicitare, ministrul Daniel Petru Funeriu a prezentat schimbările ce se vor produce la nivelul programei şcolare după intrarea în vigoare a noii Legi a Educaţiei. "Cred că pentru naţiunea noastră, dar şi pentru toate naţiunile Europei, este foarte important să înţelegem toate problemele de memorie ale istoriei. Sunt drame pe care trebuie să le tratăm foarte serios. Avem obligaţia să nu uităm problema Holocaustului, cea a comunismului şi alte experienţe traumatizante ale istoriei. De aceea, în procesul de elaborare a programei şcolare de istorie, toate institutele prestigioase din domeniu trebuie să fie implicate", a declarat ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În cadrul întâlnirii s-au mai convenit şi alte două aspecte punctuale: organizarea unei expoziţii itinerante în şcoli cu o tematică legată de Holocaust şi includerea Memorialului Holocaustului din Bucureşti în circuitul excursiilor de studiu.

VĂ MAI RECOMANDĂM

REZULTATE LOTO
Loto 6/49:


Noroc:
5043907

Loto 5/40:


Joker:

HOROSCOP
CURS VALUTAR

09 Septembrie 2010

1$ RON
1€ RON

GALERIE FOTO
CENACLU LITERAR
UTIL
METEO
PROMO
NEWSLETTER

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL CORONA PRESS

Email:
SCRIPTURI