Numai Dumnezeu trebuie să cunoască lucrarea fiecăruia. Cu cât vom spune mai des, mai mult, rugăciunea inimii, cu cât vom reuşi să ne adunăm mintea şi să nu mai stăm de vorbă cu duhurile, cu atât vom putea odihni în noi pe Duhul Sfânt, iar El va putea izgoni acele gânduri care ne tulbură.

Lacrimile izvorâte din suspinul inimii sunt cauzate de raza Duhului Sfânt, care s-a atins de cei îmbunătăţiţi duhovniceşte şi de inima lor. De aceea oamenii aceia se văd mici şi neînsemnaţi, de aceea ei văd doar mila lui Dumnezeu şi multele lor scăderi.



Înainte de a cunoaşte Duhul Sfânt, te simţi atras de religie şi de munca fizică, dar după ce cunoşti Duhul Sfânt, vei renunţa la munca fizică. Pe măsură ce vei spori în Duh, cele pământeşti te vor tulbura şi nu te vor mai atrage.

Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nici o răutate a nimănui. În acea minunată clipă ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la desăvârşire. La rugăciunea inimii nu ajung decât anumite persoane. De obicei sunt cei care biruiesc cu adevărat patimile trupeşti şi cele sufleteşti. Aceste persoane, având în ele darul minunat al rugăciunii adevărate, au momente în care Duhul Sfânt le descoperă veşnicia.



Mă mai întreabă unii: „Cuvioase Părinte, oare mai sunt asemenea persoane în zilele noastre?”. Iar eu ştiu şi le răspund că sunt astfel de oameni, sunt rari, ei există, dar lumea nu-i cunoaşte pentru că ei sunt acoperiţi de smerenie. Numai Dumnezeu trebuie să cunoască lucrarea fiecăruia. Cu cât vom spune mai des, mai mult, rugăciunea inimii, cu cât vom reuşi să ne adunăm mintea şi să nu mai stăm de vorbă cu duhurile, cu atât vom putea odihni în noi pe Duhul Sfânt, iar El va putea izgoni acele gânduri care ne tulbură.



Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie şi pocăinţă, Editura Agaton, Braşov, 2010

www.doxologia.ro