Miştocăreala asta numită "revoluţie sau lovitură de stat" este folosită, an de an, de politruci şi de serviciile secrete pentru a-i acoperi pe criminalii statului român şi face parte din mecanismul perfid de manipulare în masă, menit să arunce praf în ochii cetăţeanului. Ca şi în "89, televiziunea a rămas principalul instrument de dezinformare a opiniei publice. Dezinformarea în masă cu ajutorul imaginilor bine "aranjate" nu este o licenţă a serviciilor de informaţii româneşti. Este marfă de import adusă din cele mai dezvoltate democraţii, pe care, cu disperare încercăm să le plagiem de decenii. Astfel, la sfârşitul acestui an, când comemorăm trei zeci de ani de minciună naţională, dezbaterile nesfârşite şi sterile despre "revoluţia furată" au scos la iveală cei mai agresivi agenţi de intoxicare, habarniştii guralivi. Cel mai periculos dintre aceştia s-a dovedit a fi Klaus Werner Iohannis.

Ca şi Traian Băsescu înaintea sa, preşedintele reales, Werner, a confiscat mediatic revoluţia română şi a transformat-o în platforma ideală pentru palmarea incompetenţei "Guvernului meu". Maskirovka prezidenţială însoţită de medalii, şedinţe solemne, discursuri sforăitoare şi depuneri de coroane, toate pe banii contribuabilului aburit, are darul de a prelungi agonia guvernării Orban, o bandă de oportunişti racolaţi de Securitate în vremurile bune sau aduşi pe drumul cel drept de spionajul extern, în timpul Convenţiei Democrate sau sub mandatul lui Petrov. Spectacolul puturos pus în scenă la sfârşitul lui 2019 de Palatul Cotroceni sub bagheta lui Klaus nu a făcut decât să întineze memoria celor asasinaţi de instituţiile statului.

De trei decenii, victimele revoluţiei sau ale loviturii de stat din 1989 şi urmaşii acestora sunt batjocoriţi de autorităţile române, indiferent de apartenenţa lor politică. Victimele comunismului şi criminalii care au tras în popor rămân clasificaţi, în timp ce flori şi lacrimi se usucă pe pietrele reci ale Cimitirului Eroilor din capitală şi din pieţele şi locaşele de cult timişorene. Părinţi, fraţi şi prieteni vin în fiecare decembrie să rememoreze şi să îşi plângă în linişte dispăruţii. Tot mai puţini cu fiecare an ce trece. Adevărul despre militaroizii care au tras în tineri se lasă aşteptat, în timp ce magistraţii se fac că lucrează.

UM 05440

Opinia publică trebuie să ştie că cea mai mare parte a dosarelor referitoare la evenimentele din decembrie 1989 erau instrumentate de magistraţi militari aflaţi pe statul de plată al criminalilor. În buza lui "90, când debutaseră în forţă dosarele Revoluţiei, orice magistrat militar purta asupra sa o legitimaţie de serviciu pe care scria UM 05440, nimic altceva decât indicativul Parchetului Militar. Ca urmare, atât procurorii militari anchetatori cât şi judecătorii tribunalelor şi ai curţilor de apel militare care ar fi trebuit să facă dreptate, erau plătiţi din bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Făceau parte cu acte şi bagaje din Armata ţării care a tras în cetăţenii paşnici şi care, imediat după fuga familiei Ceauşescu de pe acoperişul CC, a ars tone de documente compromiţătoare sau le-a transferat în hrubele de la Piteşti. Majoritatea magistraţilor militari din dosarele Revoluţiei, primea salarii, indemnizaţii de hrană şi îmbrăcăminte, grade, funcţii şi promovări exact de la cei pe care îi ancheta pentru crime împotriva poporului român. Oficial, instanţele de judecată militare aveau dublă subordonare, faţă de Ministerul Apărării Naţionale şi faţă de Ministerul Justiţiei. Practic, judecătorii militari erau şi ei platiti de MApN şi aveau parte de ordinele interne ale armatei privind norma de hrană şi îmbrăcăminte.

În cele din urmă, Parchetul Militar a ajuns ordonator secundar de credite, devenind independent financiar de MApN. Dar era prea târziu. Răul era făcut. Dosarele Revoluţiei şi ale Mineriadelor, deschise în anii "90 sunt nule de drept. În noile condiţii, noul ordonator de credite ducea lipsă de contabil, iar procurorii aveau nevoie de urgenţă, de bani pentru delegaţii şi deconturi. Aşa că l-au găsit pe Eugen Bejinariu proaspăt disponibilizat din direcţia logistică a generalului Traian Leon Dafinescu tatăl cunoscutei actriţe Cezara Dafinescu. De aici apetitul ulterior al doamnei pentru UNPR. În perioada aceea, Bejinariu făcea parte din antrajul apropiat, chiar foarte apropiat, al fostului premier Adrian Năstase şi fusese coleg cu Gabriel Oprea şi Florin Radici. Dar aceasta este altă poveste.

Revoluţia de sub bocancii MApN

Situaţia de "conflict de interese" din dosarele revoluţiei române s-a perpetuat sub toate guvernările postdecembriste. Adevărul despre crimele revoluţiei a fost închis la secret de complicii criminalilor din conducerea MApN. Personaje importante în ecuaţia manipulării, despre care astăzi se vorbeşte foarte puţin sau deloc, sunt cei care au împiedicat anchetele şi au defrişat dosare prin legi şi ordine circulare secrete. Anchetele din dosarele Revoluţiei şi ale Mineriadelor, instrumentate începând cu 1990, au avut un parcurs sinuos vreme de trei decenii, sfârşind pe masa CEDO ale cărui instanţe au constatat după atât amar de vreme că nu s-a făcut anchetă. Ba s-a făcut ! Au fost identificaţi făptaşi şi au fost condamnaţi nişte ţapi ispăşitori.

Ca dovadă că în dosare a ajuns numai ce trebuie, stă ordinul circular secret nr. 522 din 19.11.1997 emis de Marele Stat Major al MApN, sub semnatura generalului Constantin Degeratu. Ordinul confirmă intervenţia brutală şi ilegală a MApN în actul de justiţie. Aşa s-a călcat în picioare adevărul revoluţiei române. Cu bocancii. Ordinului 522/1997, prin semnătura generalului Constantin Degeratu, secretar de stat şi şef al Marelui Stat Major la acea vreme, suspenda temporar" dreptul tuturor angajaţilor din subordinea SMG, militari sau civili, de a furniza (presei sau organelor de anchetă) informaţii cu privire la activitatea proprie sau a altor persoane pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989″. Orice persoană care dorea sau era chemată de magistraţi să depună mărturie şi făcea parte din organigrama Ministerului Apărării Naţionale, trebuia să ceară mai întâi aprobarea ministrului. Aşadar, ministrul Apărării decidea cine depune sau nu mărturie despre crimele Revoluţiei. Din motive de secretizare, documentul semnat de generalul Degeratu, un act de intimidare oficială la adresa martorilor, a rămas secretizat. Generalul Constantin Degeratu, scos basma curată în dosarele revoluţiei de la Cluj, punea talpă justitiţiei sub mandatul celui mai democrat preşedinte al românilor, Emil Constantinescu. Câţiva ani mai târziu, semnatarul Ordinului 522/1997 avea să fie preţuit şi promovat de clanul portocaliu ajuns la putere în România, în funcţia de de consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a lui Traian Băsescu.

Demisia unui procuror al Republicii

Ca dovadă că nu toţi magistraţii vremii au înghiţit găluşca aruncată de conspiratorii cu epoleţi stă demisia fostului procuror Valer Marian, publicată în revista "Expres" nr. 28, din 2 august 1990. Vă prezentăm un fragment din demisie, un adevărat rechizitoriu la adresa noilor stăpâni ai României postdecembriste :

" DEMISIONEZ DIN FUNCŢIA DE PROCUROR AL REPUBLICII, PENTRU URMĂTOARELE MOTIVE:

1. Modul defectuos de organizare şi desfăşurare a cercetărilor şi proceselor penale privind evenimentele din cursul lunii decembrie 1989 precum şi lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează dubii, în special de către SRI (care are în componenţa sa majoritatea lucrătorilor din fosta securitate), poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi de către unele cadre ale armatei, prin reticenţa manifestată faţă de organele de anchetă în aflarea adevărului (refuzul foştilor lucrători de securitate reîncadraţi în SRI de a da declaraţii sau de a oferi date organelor de anchetă în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 ca urmare a unui ordin dat în acest sens de către şeful SRI Virgil Măgureanu, lansarea de diversiuni şi intoxicări sub aspect probatoriu, emiterea unor acte false, proferarea de ameninţări directe sau insidioase la adresa unor membri ai organelor de anchetă etc.)."

Sesizând făcătura, Marian, unul dintre tinerii procurori delegaţi să ancheteze evenimentele din "89, îşi dădea demisia în semn de protest, refuzând să fie doar o unealtă în mâinile pătate de sânge ale Parchetului General, Armatei şi SRI, instituţii care aruncau praf în ochi oamenilor. Ulterior, jurnalistul şi senatorul Marian a dezvăluit o seamă de amănunte din culisele anchetei oficiale. A trebuit să treacă un sfert de veac până la confirmarea celor spuse de fostul procuror. Printre fragmentele concluziilor Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, publicate de ziaristul Victor Roncea se aflau şi paragrafe copiate din dosarele instrumentat în 1990 de procurorul Valer Marian.

Ca să aveţi cât de cât o idee despre modul în care au fost tratate pe parcursul anului 1990, anchetele penale în cazul asasinatelor comise de instituţiile militarizate ale statului român, trebuie să ştiţi că, imediat ce concluziile anchetatorilor se conturau, şefii Parchetului General de la acea dată cerneau grâul de neghină. Unul dintre magistraţii implicaţi în instrumentarea dosarului "Sibiu", în 1990, povesteşte că a fost chemat de şefii săi la Bucureşti şi obligat să predea temporar lucrarea penală. Magistratul ancheta o intervenţie externă dubioasă din seara de 20 decembrie 1989, de pe aeroportul din Sibiu, care implica un avion Rombac 1-11. "Domnu procuror, lăsaţi-o mai moale. Luaţi o pauză. Uitaţi, staţi la hotel în Bucureşti, s-au deschis cluburile de noapte. Relaxaţi-vă !", i-au spus şefii magistratului. După câteva săptămâni, din dosarul depus temporara rămăseseră coperţile şi 2-3 pagini nesemnificative. Pe coperta din faţă, cineva notase cu grijă un vechi îndemn bolşevic: Vă rugăm, adânciţi !

Eduard Ovidiu Ohanesian