În data de 23 mai 2005, după o epopee de 55 de zile care a ţinut cu sufletul la gură opinia publică, soseau în ţară cu un avion militar tip Hercules, jurnaliştii români răpiţi în Irak. La prima vedere, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian, victimele unui act terorist comis de o grupare criminală din Bagdad, erau recuperaţi cu succes. Puterea de la Cotroceni jubila. Evenimentul a fost marcat şi de diplomaţia SUA parcată în capitala ţării noastre, printr-o telegramă clasificată a Ambasadei SUA emisă în aceeaşi zi. În document se nota că eliberarea jurnaliştilor a fost o surpriză totală pentru ambasadă, un cuib ticsit cu spioni militari, ofiţeri CIA şi FBI. Presa internaţională a semnalat faptul că, deşi fusese eliberat alături de români, printre cei prezenţi la show-ul organizat de autorităţi pe Baza Militară 90, nu se afla ghidul ziariştilor, cetăţeanul american Mohammad Munaf. În cursul anchetei avea să iasă la iveală că Munaf, student în comunism la Facultatea de Construcţii Bucureşti, fusese conducătorul executiv al operaţiunii în teren, alături de echipa formată, în mare majoritate, din neamurile şi cunoscuţii săi (fraţi, cumnaţi, cunoştinţe). Ulterior, în ciuda secretizării abuzive a dosarului, au ieşit la iveală conexiunile mafiote ale făptaşilor cu politicienii, diplomaţii, spionii şi oamenii de afaceri dubioşi ai ţării. Organizatorii răpirii, Omar Hayssam şi Mohammad Munaf aveau un cazier încărcat de infracţiuni, pe care autorităţile române s-au făcut că nu le văd decenii în şir. În spatele "Afacerii Răpirea din Irak", puterea democrată, sereiul lui Florian Coldea şi Justiţia cuplului Macovei-Koveşi ascundeau operaţiuni de spionaj şi de trafic internaţional cu armament.

Iniţial, cabinetul Preşedinţiei a precizat că suspectul Mohammad Munaf fusese reţinut de Forţele Multinaţionale campate în Irak, pentru audieri. După o vreme, când minciuna străvezie a celui care purta nume conspirat "Petrov" a ieşit la iveală, Traian Băsescu a recidivat. Cetăţeanul SUA, Mohammad Munaf, vinovat pentru răpirea celor trei jurnalişti români şi cel puţin complice la răpirea şi torturarea unui fost ofiţer al Pentagonului, Roy Hallums, nu putea fi adus în România pentru că era cetăţean al SUA. Documente DIICOT scoase la iveală în 2016 de subsemnatul şi publicate în cartea "Afacerea Răpirea din Irak", aduc în discuţie probabilitatea ca Munaf să fi acţionat pe teritoriul României în calitate de agent CIA. De unde şi încercarea disperată a autorităţilor americane şi române de a-l proteja. Și uite aşa, printr-o complicitate între două state aliate şi membre NATO, mai bine de un deceniu, teroristul Mohammad Munaf avea să fie ţinut departe de justiţie, într-o suburbie kurdă din Irak aflată sub control SUA.

Astfel, din "raţiuni de stat", imediat după eliberarea ostaticilor români, oficialii de la Bucureşti demarau ancheta în dosarul "Răpirea din Irak" cu o uriaşă minciună. Au urmat alte minciuni, muşamalizări şi dezinformări. Rememorăm evenimentul debarcării jurnaliştilor răpiţi pe Baza Militară 90 şi sejurul acestora în complexul conspirat K2-K4-T14 al Serviciului Român de Informaţii, alături de fostul preşedinte Traian Băsescu şi alte personalităţi ale vremii. Acelaşi complex secret care a găzduit tăieri de porc şi chiolhane clasificate, unde s-a aranjat fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 şi unde se întocmeau listele de execuţii pentru echipele mixte SRI-PICCJ.

Ruşinea României, ruşinea NATO

La scurt timp după demararea procesului simulat împotriva teroriştilor Omar Hayssam şi Mohammad Munaf, principalul suspect în afacerea răpirii cetăţeanul român de origine siriană Hayssam fugea din ţară, provocând o criză a sistemului, soldată cu demisia şefilor principalelor servicii secrete şi a procurorului general al României. Semnatarul acestui material a reuşit să scoată la iveală numeroase documente care dovedesc că în spatele răpirii jurnaliştilor se ascundeau operaţiuni secrete ale serviciilor speciale, printre care şi acoperirea totală a traficului de armament desfăşurat de statul român de-a lungul timpului şi protejarea teroriştilor. Timp de 15 ani, în ciuda evidenţelor, orice demers pentru declasificarea documentelor afacerii "Răpirea din Irak", către oficialii români, s-a soldat cu refuz total. Multe întrebări au rămas fără răspuns. La sfârşitul anului trecut, subsemnatul a trimis o notificare detaliată Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, despre modul în care două state membre NATO au ascuns şi protejat mai bine de un deceniu, un terorist, cetăţean SUA şi, posibil, agent CIA, Mohammad Munaf de braţul cel lung al legii. Sfidând secretizarea abuzivă a autorităţilor, în 2018, cartea "Afacerea Răpirea din Irak", o lucrare în două volume, publicată de editura Argonaut, prezintă fapte, date şi nume inedite, din care vă prezentăm un fragment.

"Trei zile de la sosirea din aventura irakiană, jurnaliştii au fost transformaţi în deţinuţi de lux la vila fostului ministru de interne dejist Alexandru Drăghici din complexul militar al SRI, codificat K2-K4-T14. Companie selectă, formată din securişti de toate rangurile, procurori, psihologi şi medici. Îi raportau preşedintelui Băsescu tot ce mişcă. S-au luat primele declaraţii la cald şi s-au făcut analize medicale. Psihologii Serviciului Român de Informaţii au ajuns la concluzia că îmi lipseşte instinctul de conservare. Am văzut pentru prima oară, la televizor, arestarea teroristului Omar Hayssam. Întâlnirea de taină cu ofiţerii de informaţii francezi. Băsescu şi Radu Timofte, nedespărţiţi, ne-au vizitat în fiecare seară. Colonelul Florin Coldea, viitorul prim-adjunct al directorului SRI, a fost maestru de ceremonii. Sincer cum îl ştim şi sătul de discuţii protocolare, Traian Băsescu ia taurul de coarne. "Măi copii, ce vreţi voi de la mine?". În rest, vorbe despre senatori PSD şi agenţii semiguvernamentale de spionaj. O ofertă de compromis. Sinceritatea preşedintelui Băsescu. Nu pentru debriefing am fost ţinuţi trei zile în custodia sereiului. Era o chestiune de atitudine. Pro sau contra Băsescu. O nouă etapă a diversiunii - "colonelul Dumitrescu".

Sosirea pe aeroport a întrecut orice aşteptări. În vârtejul evenimentului,explozia unui pneu din trenul de aterizare al aeronavei Hercules C130B (afaceredespre care scrisesem cu puţin timp în urmă) a trecut aproape neobservată.Călătoria am petrecut-o în compania celui ce avea sa devină mare grangur alServiciului Român de Informaţii - colonelul de la Direcţia Antitero, FlorianColdea. Din cauza procedurilor de coborâre cu blindatul înaripat, am dat afară mâncarea primtă de la MApN. Nu era prima oară. O păţisem şi la întoarcerea din Afganistan, în 2004.

După aterizarea cu peripeţii, poliţiştii de frontieră se mişcau aproape robotic, ştampilându-ne la foc automat paşapoartele mult încercate în Irak. În grabă şi pe genunchi, n-au făcut decât să-mi mânjescă documentul de călătorie. Primii coborâţi din avion, perechea de la postul Prima TV, Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci. Pe aeroport, show-ul mediatic demarase în trombă. Mai rezervat, am coborât ultimul. Anemia şi zilele petrecute la orizontală în beciul răpitorilor şi-au spus cuvântul. Picioarele refuzau să mă asculte. Odată cu noi au coborât membrii echipelor speciale deplasate la Bagdad, fiecare având câte două sau mai multe genţi negre de piele în mâini. Toţi erau cagulaţi, unii dintre ei uşor de recunoscut pentru specialiştii în domeniu. S-au remarcat viitorul general şi primadjunct al directorului SRI, colonelul Florin Coldea, cu un cap mai înalt decât ceilalţi şi un subordonat al său, Cristi, în tricou de culoare roşie. Ce competenţe avea Serviciul Român de Informaţii într-o operaţiune desfăşurată afara ţării, este greu de explicat chiar şi astăzi. În faţa familiei, am rămas fără cuvinte. Am reuşit să bâigui totuşi câteva cuvinte mamei mele şi cam atât. Vârtejul îmbrăţişărilor, nu a putut acoperi atitudinea promptă a mamei jurnalistei Marie-Jeanne, o femeie dintr-o bucată.

- Tot nu te potoleşti?!, a şuierat ea către odor.

Era de faţă crema puterii portocalii la acea oră. Traian Băsescu pe buze cu zâmbetul său inconfundabil, premierul Tăriceanu rânjea pătrat şi miniştrii, secretarii de stat, şefii serviciilor speciale stăteau înşiraţi de-a lungul traseului ca şi cum ar fi asistat la vizita unui important şef de stat. Iureşul de pe aeroport m-a surprins total. Parcă s-a strâns o ţară întreagă să ne aclame. Printre ei, mătuşi, veri, colegi, prieteni pe care nu-i mai văzusem de o viaţă. Și atât de mulţi necunoscuţi! O surpriză neaşteptată. Plini de recunoştinţă, Marie-Jeanne şi Mişcoci l-au ridicat în slăvi pe Traian Băsescu. Puţini "specialişti în ale terorismului" au observat că am fost lăsaţi să ne apropiem de preşedintele ţării şi de părinţi fără nici o oprelişte. Fără să fi fost supuşi unei perioade de carantină.Orice ar fi fost în sufletul meu, nu puteam face opinie separată, cel puţin nu în acel moment de euforie generală. Preşedintele speculase din plin evenimentele.Nu noi, ci Traian Băsescu era omul zilei.

Debriefing la vila lui Drăghici

Fostul preşedintele a scurtat întrevederea cu părinţii şi cu un zâmbet larg le-a spus: "Acum sunt invitaţii mei“. Carantina începuse. Am fost conduşi în hangarul pentru elicoptere. Multă lume, ofiţeri, generali, servicii, personal de întreţinere, cunoscuţi, necunoscuţi. Mai multe dube ale Serviciului Român de Informaţii aşteptau cuminţi, încolonate. Maşinile identice, împodobite cu girofaruri şi perdeluţe la geamuri aveau sa plece în trombă atrăgând ziariştii ca nişte magneţi. S-au împrăştiat în toate direcţiile. Ne-am suit în ultima dubă şi am plecat după ce s-a eliberat aeroportul. Pe traseu, am fost ascunşi după perdeluţe. Dar am putut vedea în urma noastră Casa Presei Libere. Trei zile am stat ascunşi sub nasul jurnaliştilor, într-o vilă diplomatică aparţinând Serviciului Român de Informaţii. Complexul secret al SRI aflat în cartierul Primăverii, între bulevardul Mircea Eliade ( fost Kalinin) şi strada

Turgheniev, este format din mai multe imobile preluate de spionajul intern de la RAPPS. Trei dintre acestea, codificate după numele străzilor pe care se află,K2, K4 şi T14, au făcut subiectul unui uriaş scandal de presă, în urma căruia,în 2016, generalul Florian Coldea avea să fie îndepărtat de la conducerea SRI.K2 era înconjurată la acea dată de copaci înalţi şi stufoşi, şi a găzduit, dupăspusele administratorului, numeroase personalităţi aflate în vizită în România.Iniţial, fusese construită pentru Alexandru Drăghici, nefastul ministru de internedin perioada dejistă. Nu a apucat să locuiască în vilă. Clădirea, proiectată dupămodel sovietic, era deosebit de frumoasă. Camerele erau luxoase, cu băi, cămări,living room, mese din marmură placate cu mozaic pictat de o frumuseţe aparte.Încăperile de la parter, foarte înalte, erau folosite pe post de birouri sau saloane.

Deşi televizorul din camera mea avea imaginea tulbure, am putut vedea cum îl săltau mascaţii pe Omar Hayssam. Iniţial, fusese arestat într-un dosar economic. Dulapurile erau burduşite cu halate albe de baie şi alte răsfăţuri. Trei zile nu ne-a lipsit nimic în afară de libertatea de mişcare. Eram deţinuţi de lux, într-o casă păzită 24 de ore din 24 de ofiţeri SRI. O scară interioară şerpuia de la apartamentele noastre în jos, într-un uriaş living. Acolo au fost organizate audierile ziariştilor. Procurori şi psihologi, fără avocat. În nişte camere cu uşi mari şi grele din lemn, cu aer de săli de tribunal. Una din acestea era sala de mese. Colonelul Florian Coldea era pretutindeni. Mă întrebam când mai are timp să doarmă. Mi-a acordat o atenţie specială (fie ea şi la ordin), fiind apropiaţi o perioadă lungă de timp. Alături de el, ocazional mai apăreau şi alţi grei ai statului. Făceam ce făceam şi le stricam pofta de mâncare, întrebându-i ba de jaful de la CIM Krivoi Rog, din Ucraina, ba de tunurile de la Bancorex. Nu doream ca specialiştii în informaţii să creadă că mi-au fost afectate memoria sau spiritul critic. Puteam doar să bănuiesc ce se ascunde în spatele firmelor (controlate de Securitate) ARCOM S.A. şi UzinExport S.A. pe filiera arabă. Aflasem doar crâmpeie: contrabandă cu armament şi o fabrică militară SAAD 24, ridicată în apropiere de oraşul Mossul (directoratul Ninevah - Irak). Oare câţi dintre "specialişti" locuiesc în complexul de lux al devalizatorilor din Calea Plevnei? Până şi la masă ne serveau tot ofiţeri SRI.
Binomul din K2-K4-T14

Încă de la sosirea pe aeroport era foarte clar că nu reprezentăm nici un pericol epidemiologic sau de altă natură. Altfel, nu am fi stat în apropierea preşedintelui, oficialilor, părinţilor. Personalul medical ne-a recoltat probe şi au făcut analize complexe. Medicii au fost aduşi de la Spitalul Militar de Urgenţă "Profesor Doctor Agrippa Ionescu", din cadrul Serviciului Român de Informaţii. Ulterior, am primit doar o mică parte din analize (cu parafa laboratorului UM 0502 Bucureşti), după cum relevă lipsa paginilor listate într-un sistem informatic specializat. Nu s-au făcut teste anti-drog sau dacă s-au făcut, nu sunt publice. În cazul nostru, acest tip de analize erau extrem de importante. Vila era păzită straşnic de cohorte de ofiţeri ai spionajului intern. Pe holuri şi în jurul clădirii străjuiau permanent echipe de băieţi bine făcuţi, îmbrăcaţi la costum şi cravată. Ca pe vremuri. Peste noapte, trei jurnalişti deveniseră obiectiv strategic de importanţă naţională. Sau electorală. Aveam libertatea să explorăm casa. Afară însă, nu puteam trece de "firul roşu" invizibil. Cum depăşeam limita virtuală, un băiat cu ochi albaştri ne apostrofa. Prin grădină ne-am plimbat numai însoţiţi de şeful spitalului SRI, colonelul Cristian Celea, sau împreună cu preşedintele ţării. Un ţarc din sârmă adăpostea două căprioare jigărite şi un câine ciobănesc care-i trezeau doctorului Celea amintiri plăcute de la ţară. Comportamentul autorităţilor a fost exemplar. Fiecare ziarist a fost audiat separat de o echipă formată dintr-un procuror şi un psiholog SRI. Toţi tineri, cu vârsta în jur de 30 de ani. Toţi raportau personal, preşedintelui Traian Băsescu.

Intrasem pentru prima dată în contact direct cu Binomul, Trinomul sau cum s-o mai numi acest mecanism diabolic de muşamalizare, reglementat prin protocoale neconstituţionale şi secrete. La vremea aceea nimeni nu s-a întrebat cum este posibil ca "victimele" unui act de terorism internaţional, o premieră în istoria României, să fie anchetate de cupluri formate din procurori DIICOT şi ofiţeri SRI, în lipsa unui avocat, în unitatea militară ultrasecretă K2-K4-T14. Tot în detenţia de lux din vila conspirată a SRI, prin bunăvoinţa unui şef din cadrul DIICOT, am primit printre altele (pe sub mână), declaraţia olografă dată de Raad Halool (om de afaceri din Irak educat în România), unul dintre cei care au participat la celula de criză din Ambasada României din Bagdad. Declaraţia sa nu apare la dosarul Răpirii din Irak."


Eduard Ovidiu Ohanesian