Medalie de aur pentru România, la Campionatul European de canotaj

Medalie de aur pentru România, la Campionatul European de canotaj

România a câștigat titlul european la întrecerile de la Varese Italia, prin Nicoleta Ancuța Bodnar și Simona Radiș, care au devenit campioane europene, în proba de dublu vâsle. La final, Nicoleta Ancuța Bodnar și Simona Radiș au avut un avans de peste 3 secunde în fața Lituaniei (locul 2). Tricolorele și-au păstrat practic titlul continental, după ce în 2020 s-au impus la fel de clar. Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș au cucerit a doua medalie, de argint, pentru delegația României, după ce au terminat pe locul 2 în finala la dublu rame. Marea Britanie a luat aurul, iar Spania a urcat pe ultima treaptă a podiumului, primele trei clasate fiind departajate de o secundă. D.R.