Final de sezon pentru practicarea sporturilor de iarnă : peste 600 de persoane au avut nevoie de ajutor pe pîrtiile din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru

Final de sezon pentru practicarea sporturilor de iarnă : peste 600 de persoane au avut nevoie de ajutor pe pîrtiile din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru

S-a încheiat unul dintre cele mai lungi sezoane de schi din ultimii ani, sezon atipic, desfășurat sub semnul restricțiilor cauzate de criza medicală. Deși a început târziu, mai precis pe 1 ianuarie și foarte greoi, cu o perioadă destul de lungă, în care s-a schiat doar în partea superioară a masivului, din cauza lipsei de zăpadă, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai prielnice din ultimii ani, din punct de vedere a practicării sporturilor de iarnă. Acest lucru a atras un numar mare de turiști, atât pe pârtiile de schi sau săniuș, cât și pe traseele montane marcate, dar, din păcate, s-a reflectat și într-un număr mare de evenimente. Sezonul acesta, salvamontiștii din Poiana Brașov au intervenit pentru căutarea, deblocarea, acordarea primului ajutor și pentru transportul a 635 de persoane. ,,Să ne vedem cu bine și în sezonul cald, pe traseele montane din zona Tâmpa, Poiana Brașov și Masivul Postavaru!”, spun salvatorii montani D.R.