Exerciţiu NATO de amploare
Incepand de marţi, 14 aprilie, ora 18.00, la nivelul Comandamentului Diviziei 2 Infanterie "Getica" din Buzău şi al structurilor subordonate din garnizoanele Focşani, Galaţi şi Brăila, a fost iniţiat un exerciţiu de verificare a gradului de pregătire şi executare a comenzii şi controlului pentru deplasarea forţelor din garnizoanele de dislocare la pace in poligonul Smardan, din judeţul Galaţi, precum şi de evaluare a activităţilor de instruire ale acestor structuri, prevăzute a se desfăşura in cadrul exerciţiului "Wind Spring 15".
Activitatea de alertare a fost ordonată de către ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, iar verificarea modului de desfăşurare a acesteia este efectuată impreună cu şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.
Peste 3.000 de militari cu armament şi tehnică de luptă
Exerciţiul multinaţional "Wind Spring 15" se desfăşoară in perioada 16 - 30 aprilie, in poligonul Smardan, din judeţul Galaţi, şi la Centrul Administrativ Aerian Mihail Kogălniceanu (CAAMK), din judeţul Constanţa, cu scopul atrenării in comun, intr-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi indeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene. La acest exerciţiu participă peste 3.000 de militari cu armament şi tehnică de luptă, din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, Romaniei şi Statelor Unite ale Americii, care vor desfăşura activităţi de planificare operaţională, trageri de luptă şi vor rezolva situaţii tactice complexe.
"Wind Spring 15" face parte din seria activităţilor de instruire in comun, care se desfăşoară atat in ţară, cat şi in afara teritoriului naţional, in cadrul Operaţiei "Atlantic Resolve", pentru aplicarea măsurilor de reasigurare adoptate in cadrul Consiliului Nord-Atlantic privind menţinerea stabilităţii şi securităţii regionale, in actualul climat de securitate din flancul estic al NATO.
Mihaela Gherase
Foto: Eugen Mihai