Lobby sau relații periculoase romano-americane ?
15 Februarie 2026
618
Pe fondul crizei instituționale fără precedent in care se zbate statul roman, ies la iveală, pas cu pas, compromisurile politice, economice și militare la care se dedau oamenii puterii, in efortul de a-și păstra privilegiile, averile și libertatea. Informații recente, apărute in presa centrală și in cea internațională, dovedesc faptul că, in ciuda bugetului de austeritate și a revoluției fiscale care au lovit contribuabilul roman, cand vine vorba despre contracte bănoase cu unii lobbyiști, punga statului se deschide fără limită. Un astfel de exemplu este contractul de 180 de milioane de dolari semnat in secret, la 1 februarie 2018, de compania Romarm cu firma americană Circinus, deținută de Elliot Broidy, lobbyistul care l-a invitat pe Liviu Dragnea in ianuarie 2017, la ceremonia de investire a președintelui Donald Trump.
Nu cu mult timp in urmă, jurnaliștii americani publicaseră o amplă investigatie despre afacerile lui Broidy, sugerand că vizita pesediștilor Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, in Statele Unite, avea legatură cu interesele afaceristului in domeniul militar, mai ales că Romania și-a ținut promisiunea de a aloca 2% din PIB pentru dotarea armatei. Astfel mass-media dezvăluia că, după vizita oficialilor romani in SUA, in luna mai 2017, una din firmele lobbyistului, specializata in servicii high tech pentru armată, Circinus LLC, și-ar fi deschis o filială in Romania.
Scandalul “Broidy” nu este o premieră. Istoricul compromisurilor politice și al “legăturilor periculoase” dintre SUA și Romania, ținute la secret, este lung și se intinde pană in negurile comunismului. CIA și serviciile secrete ale Armatei SUA nu s-au sfiit să colaboreze prin intermediul unor lobbyiști mai importanți decat Elliot Broidy ( fostul președinte SUA, Richard Nixon, sau Spiro T. Agnew, fost vicepreședinte al Statelor Unite) cu dictatorul Nicolae Ceaușescu, cand au avut interesul să sprijine militar regimuri dictatoriale, ca cel al lui Saddam Hussein. Inutil de adăugat că, ulterior, Stele Unite au avut o contribuție decisivă in eliminarea foștilor parteneri de afaceri.
Nixon, Ceaușescu și “Neguțătorul Morții”
Astfel, in perioada 1984-1986, statul roman era băgat intr-o afacere dubioasă in urma intervenției unor inalți demnitari americani. La vremea aceea, Richard Nixon (fost președinte al Statelor Unite in perioada 1969-1974), iși lua in serios rolul de lobbyist al unor firme americane, intervenind pe langă dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu, pentru a-l determina pe acesta din urmă să participe la fabricarea și comercializarea unor echipamente militare pentru armata irakiană. Contractul in valoare totală de peste 500 de milioane dolari prinsese contur după ce, de sărbatorile Crăciunului, in 1983, Donald Rumsfeld, secretar al Apărării la vremea aceea, efectuase o vizită privată in Irak, intalnindu-se cu Saddam Hussein. După discuțiile cu inaltul demnitar american, Saddam aprobase circa jumătate de milliard de dolari pentru echiparea armatei irakiene.
Prin intermediul firmei americane Pan East International, Romania a fost angrenată in producția de uniforme și accesorii in valoare de 181 milioane de dolari. Primele date despre tranzacție au apărut in New York Times, in 1990, cand, intr-o notiță a Curții Federale Districtuale, au apărut date despre persoanele implicate : fostul președinte al SUA, Richard Nixon, fostul procuror general al SUA, John N. Mitchell, John V. Brennan, colonel in retragere și Nicolae Ceaușescu. Joseph J. Trento, reporter de investigații și scriitor, susține in cartea sa “Prelude to terror” că afacerea a fost supervizată de Sarkis Garabet Soghanalian, un faimos traficant internațional de armament, poreclit “Neguțătorul Morții”. Angajat de CIA, Soghanalian avea misiunea să susțină efortul de inarmare al dictatorului Saddam Hussein in războiul irakiano-iranian.
“Penalii” adminstrației Nixon
Conform documentelor, Nixon a jucat rolul de lobbyist in afacere, o contribuție importantă avand și fostul vicepreședinte SUA Spiro T. Agnew. Acesta a fost unicul vicepreședinte din istoria Statelor Unite demisionat din cauza unei inculpări penale. John Mitchell fusese, și el, primul procuror general al SUA condamnat pentru activităţi ilegale şi trimis in inchisoare, in afacerea “Watergate”. John Brennan a fost şeful de cabinet al lui Nixon, după demisia acestuia din funcţia supremă. Cei doi foști oficiali americani dețineau funcții de conducere in cadrul firmei de consultanță Global Research International, cu sediul la Washington, a cărei obiect de activitate era stabilirea și derularea relațiilor de afaceri intre entități din diferite țări.
Nixon saluta colaborarea dintre americani, romani și irakieni, in data de 3 mai 1984, printr-o primă scrisoare adresată dictatorului comunist, Nicolae Ceaușescu. Fostul președinte al Statelor Unite lăuda afacerea intermediată de foştii săi colaboratori, intre Ministerul Industriei Uşoare roman şi armata irakiană. In scrisoarea publicată pe site-ul National Security Archive din cadrul univerității George Washington, Nixon işi exprima bucuria pentru faptul că John Mitchell şi John V.Brennan, “care au servit amandoi in administraţia mea, lucrează cu Ministerul dumneavoastră al Industriilor Uşoare. Sunt convins că această relaţie, care implică producerea de uniforme militare şi accesorii, va fi una de succes şi de durată”.
Uniforme din lană groasă in deșert
Afacerea “Uniforme pentru Irak” a fost perfectată in cadrul a două intalniri, una derulată la hotelul Four Seasons din Washington şi a doua la hotel Scribe, din Paris. Pentru rolul lor in intermedierea afacerii, Mitchell şi Brennan urmau să primească un comision de 3,3 milioane de dolari. După finalizarea afacerii, in 31 octombrie 1986, Ceauşescu primea de la prietenul său Nixon a doua scrisoare de mulțumire. Lobbyistul American lăuda calitatea inaltă a mărfii livrate armatei irakiene: “Recent, bunul meu prieten, John Mitchell mi-a spus că acordul cu Ministerul Industriei Uşoare şi Pan East International a fost dus la bun sfarşit şi voiam să vă fac cunoscut cat de frumos a vorbit dl. Mitchell despre promptitudinea muncitorilor romani care au participat la proiect. Din toate rapoartele primite de la Pan East a rezultat că lucrătura este absolut superbă”.
Comisionul nu a fost plătit in cele din urmă de către statul irakian, ceea ce a condus la un proces in Statele Unite, in 1990.
Scandal la nivel inalt
In volumul “Prelude to terror”, Trento dezvăluie motivul pentru care comisionul nu fusese plătit de irakieni. Conform lui Trento, traficantul Soghanalian ar fi spus că, după livrarea uniformelor, șeful departamentului de achiziții al armatei americane l-a sunat speriat, pe telefonul personal, și i-a spus că uniformele livrate erau confecționate din lană groasă, fiind nepotrivite pentru clima din zonă. Irakianul era atat de speriat, incat se vedea deja in fața plutonului de execuție. Un eveniment major avea să salveze insă situația. CIA aflase despre o ofensivă majoră iraniană, in curs de desfășurare la Shatt al-Arab, pe un front in lungime de aproximativ 100 Km. Spionii l-au trimis urgent pe contrabandist la Bagdad cu un avion tixit cu echipamente de descărcare a imaginilor din sateliții spion, pentru a-l ajuta pe Saddam să contracareze atacul iranian.
Războiul din fosta Iugoslavie
O afacere cu echipamente militare intre Romania și SUA, mai puțin mediatizată, s-a desfășurat in perioada 1996-1997, in timpul războiului din fosta Iugoslavie, cand nu făceam parte din organizațiile euro-atlantice. Nu se știe din ce motive, armata americană supraveghea spațiul aerian sarbesc și iși ghida avioanele de bombardament și vanătoare, din niște containere speciale fabricate in Romania. Un contract secret, executat cu participarea Fabricii de Calculatoare Electronice - ICE Felix. Incintele blindate, de dimensiunile containerelor obișnuite de transport (tip TIR), conțineau tehnică de calcul superperformantă, manuită de 6-7 ofițeri americani, fiind cuplate la radarele de mare capacitate, deja instalate la baza militară de la Deveselu. Astăzi, din ICE Felix nu au mai rămas decat niște clădiri fantomă, iar cel ce s-a ocupat de containerele speciale, inginerul Sersea, conduce o firmă ridicată pe rămășițele fabricii de calculatoare, undeva in Platforma Pipera.
Afaceri neautorizate in Gorj
In iunie 2010, in judeţul Gorj, jurnaliștii imprăștiau un zvon care dădea speranţe muncitorilor de la fabrica de armament UM Sadu. Se vorbea că pedelistul Marcel Hoară, administrator special al Uzinei Mecanice (UM) Sadu, are de gand să aducă investitori străini in instituţia pe care familia sa o păstorea din tată-n fiu. Era vorba despre firma MIC & Associates, din SUA, care se arăta interesată să bage bani in producția de bombe de avion pentru Irak. Patronul american era un personaj controversat, pe nume Ştefan Minovici, despre care se zvonea că ar fi strănepotul medicului Mina Minovici, creatorul şcolii romaneşti de medicină legală. Afaceristul activase in presă, fiind proprietar al ziarului “Ziua USA” şi partener cu jurnalistul roman Sorin Roşca Stănescu. Conform presei locale, Minovici fusese implicat intr-un scandal cu iz de spionaj la Universitatea Columbia, instituţie intens curtată de ofiţerii DIE incă din anii `60, fiind o adevărată fabrică de diploma pentru aceștia. Nu se știe cum, publicaţia lui Minovici se transformase in platformă de afaceri internaţionale cu armament, dar la loc de cinste pe site-ul firmei MIC & Associates, in componenţa conducerii companiei, se află şi generalul de 4 stele Constantin Degeratu. Director şi CEO, pentru Apărare şi Securitate Naţională in firmă, Degeratu, omul de casă lui Traian Băsescu, la vremea aceea, se ocupa de conducerea şi implementarea tuturor aspectelor muncii de apărare şi securitate naţională in Europa Centrală şi de Est. Astfel, fostul consilier pe probleme de securitate al Palatului Cotroceni, metamorfozat in lobbyist, netezea calea afaceristului Mina Minovici către bugetul Romaniei.
Se pare că afacerea cu UM Sadu a căzut in 2011, după ce scandalul “Wikileaks” a atins și Romania. In luna aprilie a aceluiași an, presa centrală prezenta un schimb de telegrame derulat in 2010, intre Ambasada SUA de la București și autoritățile americane, din care reiese că firma de consultanță MIC & Associates (reprezentant in Romania al Raytheon companie americană care produce și furnizează tehnică militară) nu avea autorizație de la Departamentul pentru Control al Exporturilor (ANCEX). Departamentul de Stat al Statelor Unite sesizase faptul că firma pentru care lucra lobbyistul Constantin Degeratu nu era autorizată de ANCEX.
Eduard Ovidiu Ohanesian
Vremea
Curs valutar
Horoscop