Miercuri, 11 Martie 2026

Dosarele X

Spioni au fost, spioni sunt incă... Episodul III

 11 Noiembrie 2026    23787



Marea familie DIE in imagini - ONU 1976-1977







Eduard Ovidiu Ohanesian





Reluăm in amănunt povestea echipei Direcţiei de Informaţii Externe prezentă in perioada 1976-1977 la Reprezentanţa Permanentă a Romaniei de pe langă Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) de la New York. Pe alocuri, unde este posibil, vom relata şi aventurile lor post-decembriste sau parcursul odraslelor acestora după ‘90. Pentru cei mai mulţi dintre cei trimişi in Occident de regimul Ceauşescu, Revoluţia s-a dovedit a fi mană cerească. Alţii, mai puţin descurcăreţi, au rămas cu ce s-au “procopsit” in comunism. Vile construite la Breaza şi la Cornu sau apartamente boiereşti in centrul Bucureştiului, in clădiri naţionalizate. Un exemplu notabil - generalul Gheorghe Aurel, şeful rezidenţei DIE la ONU, precursorul lui Adrian Năstase la Cornu. Afaceri profitabile cu permise port armă şi cauciucuri uzate.





""

Despre generalul DIE Gheorghe Aurel ( FOTO1), şeful rezidenţei DIE la New York in ’76-’77 şi despre familia sa am mai vorbit in episodul 1 al serialului. Revenim cu amănunte şi cu imagini. Colegii săi de spionaj (puţini dintre aceştia mai sunt in viaţă) povestesc despre Gheorghe că şi-a inceput cariera de externist “la post” in Grecia, alături de soţia sa ofiţereasa-magistrat Emilia Gheorghe.


“Era pe timpul “coloneilor” inainte de ’70, cand a fost preluată puterea de la colonei”, spune unul dintre ofiţeri. In socialismul multilateral dezvoltat, in randul protipendadei partidului era o modă. Toţi căutau să se mute in apartamente mari spaţioase care aparţinuseră in perioada interbelică familiilor bogate de evrei, armeni sau greci din centrul Bucureştiului. Nu era deloc greu. Imobilele naţionalizate după război, fuseseră repartizate in principal nomenclaturii PCR, mai ales celor din aparatul ministerului de Interne. Avand in vedere gradul, funcţia şi fidelitatea faţă de partid, Gheorghe Aurel s-a ales cu 2 apartamente in blocul vechi de pe strada Arghezi, vizavi de ambasada SUA, langă fosta policlinică Batiştei. Aflate la acelaşi etaj, un apartament in care locuia familia Gheorghe avea 5 camere, iar celălalt numai 2. Se pare că spaţiul era prea mic pentru un general atat de mare, aşa că, imediat ce a fost trimis de Securitate la post, Gheorghe Aurel a demarat construcţia unei vile in satul Cornu. Aflat la New York, proaspăt numitul general (23 august 1973) Gheorghe era “scarbit” de moda protipendadei bucureştene a anilor ’60 -‘70 de a-şi face conace la Breaza. El găsise un sat mai retras – la Cornu. Astfel, ofiţerii de contrainformaţii care-l documentau intens la vremea aceea, au inregistrat un eveniment istoric : primul demnitar comunist care-şi ridica viloi in Cornu. Precursorul lui Adrian Năstase. După Revoluţie, familia Gheorghe a mai achiziţionat un apartament la etajul 9 al unui bloc amplasat langă fosta casă de cultură „Infrăţirea intre Popoare”, azi Teatrul Masca .


""In rapoartele ofiţerilor UM 0920/ V3 (FOTO7)– Contrainformaţii şi Emigraţie, condusă la vremea aceea de generalul Gheorghe Bolinu (FOTO8), apar preferinţele in materie de maşini ale şefului rezidenţei DIE de la ONU. Generalul Gheorghe Aurel iubea maşinile verzi. Aflat intr-o veşnică dispută cu ambasadorul Ion Datcu (era o chestie de orgoliu personal, fiecare cu pilele lui FOTO6), care tocmai işi luase maşină americană, de firmă, Gheorghe şi-a achiziţionat şi el un Mercedes nou-nouţ verde metalizat. In 1977 generalul era programat pentru retragerea de la post, in mod official. Pregătirea inlocuitorului era de durată. Fuga generalului DIE Pacepa, un an mai tarziu, nu a făcut decit să-i grăbească intoarcerea.





""Sediul U.M. 0920/V3 Contrainformaţii şi Emigraţie, filajul extern, se afla exact pe locul in care azi este sediul public al Serviciului de Informaşii Externe.





""Generalul Gheorghe Bolinu la a 50-a aniversare.








“Fetele” generalului se bat pe vila de la Cornu





""Despre Emilia (FOTO2), soţia generalului, procuror la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi ofiţer DIE, colegii o descriu ca fiind “o viperă de femeie”.


“A mancat sufletul multor procurori, subalternii ei de la Parchetul Tribunalului Bucureşti in anii ’80, altfel era fată isteaţă”, işi amintesc aceştia. Cariera de ofiţereasă şi-a inceput-o tot in Grecia, unde invăţase limba. Dealtfel, chiar cei care au avut de a face cu ea după 1990, işi aduc aminte că-l juca pe general pe degete.


""”Imi era milă de Aurică. Am fost la cateva şpriţuri cu el şi era ca un caine hăituit. Am fost la ei acasă de vreo două ori, făcea nevastă-sa instrucţie cu el”, ne-a declarat un partener de afaceri cu valută al generalului. In cele din urmă, cei doi soţi au divorţat. Au avut impreună un copil, Luminiţa Gheorghe (FOTO3), “o fată modestă cu probleme la coloană”, pe care au reuşit să o mărite după moda vremii tot cu un ofiţer DIE (dornic de afirmare) Dan Georgescu.


"" Inginer la bază, Georgescu (FOTO4) fusese trimis de DIE “la cursuri” la Seattle. Apoi, prin 1977, recomandat de colegii generalului Gheorghe ca “băiat de viitor”, se căsătoreşte cu Luminiţa in salonul oficial al al Misiunii Romaniei de la New York. Luminiţa era ţinută la ONU pe post de traducătoare, apoi trimisă la cursuri la Universitatea Columbia (FOTO5), fiindcă dădea bine la CV. La Universitatea Columbia şi-au luat mulţi securişti diplome in acea perioadă, dar cu mare fereală să nu afle partidul. ""Invăţătura americană nu prea se potrivea cu cu doctrina predată de comunişti la Ştefan Gheorghiu. Anii ‘90 o găsesc pe Luminiţa angajată la trustul de presă “R”, care deţinea cotidianul Romania liberă. Doamna Georgescu se judeca de zor cu mama ei Emilia pentru conacul de la Cornu. Luminiţa Georgescu, proaspăt absolventă a Universităţii Columbia, la braţ cu un resident DIE la ONU, ofiţer “D”.





Cauciucuri uzate şi premise port armă





După ce a citit primele două episoade ale serialului “Marea familie DIE in imagini - ONU 1976-1977”, unul dintre foştii parteneri de afaceri ai generalului Aurică ne-a scris : “ L-am cunoscut pe Aurel Gheorghe prin ‘93, credeam că minte cand se umfla in pene că e general DIE. Un escroc. Era să-l bat rău de tot la o combinaţie. Am dormit şi cu el in acelasi apartament de vilă la Neptun. Poate imi lua ăsta organele. L-am avertizat că-i schimb placa cu maxilar cu tot …”.


Omul nostru avusese nişte aventuri cu Aurică la mare, de la care trebuia să recupereze vreo 300000 de mărci. Era vremea marilor tunuri. Din mărturiile celor cu care făcea bani in anii ‘90, generalul se inhăitase cu un alt acoperit DIE Radu Vrany, proaspăt repatriat din Germania.


“Cand a sosit ziua să-şi achite datoria, m-am dus peste ei. Noaptea pe la 3, pe ştrand unde aveau carciuma. Deasupra aveau camere ca de motel. Acolo dormeau dupa şpriţuri sau după finalizarea vreunui deal. Cand le-am dat două pietroaie in geamuri au coborat amandoi in chiloţi. Incepuseră să mă ameninţe cu nume grele.”, işi aduce aminte acelaşi partener, despre relaţia de afaceri cu Aurică şi Vrany. Foştii ofiţeri DIE se indeletniceau cu importul de cauciucuri uzate din Germania, sute de mii de bucăţi băgate in ţară fără taxe vamale. Aurică avea relaţii in ministere şi cu ajutorul lui J. Drăgan fost şef de la Direcţia de Arme, Explozivi şi Muniţie din cadrul IGP, incepuse să facă bani din comercializarea permiselor de port armă. Lumea interlopă plătea bine. Intre 300 şi 500 de dolari pentru un permis. Apoi, firma lui Aurică a trecut pe import arme, muniţie, magazine arme in Bucureşti, aprobări etc. Afacerile se derulau tot cu nişte “sifoane” venite din afară, inclusiv din SUA, de unde se cumpărau arme de vanătoare cu căteva sute de dolari, apoi se vindeau prin fostele magazine Pescarul, pe lina de distribuţie a pescuitului sportiv cu cateva mii. Cu banii caştigaţi, partenerii DIE şi-au achiziţionat mai multe terenuri şi clădiri pe langă fostele grajduri regale, unde prin ’93-’94, impreună cu nişte judecătoare apropiate de Răzvan Temeşan (şi cu ajutorul unor credite preferenţiale acordate de Bancorex) au deschis un engros. Era implicată o intreagă reţea de securişti şi magistraţi.



Vremea


Curs valutar

Horoscop

logo