Marius Dunca: ”Actuala lege a plafonării prețurilor la energie nu oferă o protecție reală a cetățenilor!”
Senatorul PSD Marius Dunca consideră că este vital ca legislația privind protecția consumatorilor afectați de prețurile la energie să fie revizuită de urgență.
”PSD va solicita, în prima ședință a Coaliției de guvernare, adoptarea în regim de urgență a unor modificări și completări la legislația privind protecția cetățenilor față de creșterea galopantă a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Actuala lege a plafonării prețurilor la energie, promovată de ministrul Energiei, Virgil Popescu, și adoptată de fosta majoritate parlamentară, nu oferă o protecție reală a cetățenilor!
Principalele soluțiile pe care PSD le va propune în Coaliția de guvernare sunt următoarele:
1. Acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, astfel încât să se evite procedurile birocratice și să se asigure o protecție reală pentru această categorie.
2. Simplificarea procedurilor de plată a compensațiilor pentru furnizorii de energie, astfel încât activitatea acestora să nu fie afectată.
3. Reglementarea unor sancțiuni pentru furnizorii de energie care nu respectă plafoanele impuse de legislația în vigoare.
4. Extinderea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori din energie din economie și la IMM-urile afectate puternic de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
În lipsa adoptării rapide a acestor măsuri, vom asista la scăderea dramatică a puterii de cumpărare a românilor. Totodată, putem vorbi de un efect de domino care ar putea determina prăbușirea unor instituții și companii strategice din economia românească. Exporturile ar putea fi, de asemenea, afectate. Vor fi încasate venituri mai mici la bugetul de stat.” a concluzionat președintele PSD Brașov, Marius Dunca.