Miercuri, 23 Aprilie 2025

Social

Agenţia Metropolitană Braşov demarează cursuri de mediator

 23 Martie 2025    23552
Agenţia Metropolitană Braşov, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean demarează cursurile de mediator, in cadrul proiectului cu finanţare europeană „SafeLand” - Safe Living Across European Cities. Participanţii au fost selectaţi pe baza consimţămantului exprimat in timpul intalnirilor pe care Agenţia Metropolitană Braşov le-a organizat in cartierele Noua din Braşov şi Precizia din Săcele . La aceste intalniri de informare cu privire la obiectivele proiectului şi activităţile derulate in cele două zone ale judeţului au participat atat cadre didactice cat şi părinţi ai copiilor care studiază in zonă dar şi reprezentanţi ai poliţiei comunitare din Braşov, respectiv Săcele.


Mediatorul deţine un rol important in cadrul comunităţii deoarece este cel care poate intermedia parteneriatul dintre instituţiile şi membrii acesteia.


„Mediatorul va identifica şi sprijini copiii cu risc crescut de a comite acte antisociale, va sprijini elevii expuşi riscului de vătămare, va consilia tinerii care au fost ţintele unor violenţe şi vor preveni producerea de acte violente in randul tinerilor”, a declarat directorul general al AMB, david Dragoş. Cursurile pentru primul modul de formare a mediatorilor incep sambătă, 12 martie 2011, ora 10.00, in sala de Consiliu a primăriei Braşov.


Scopul proiectului „SafeLand” este prevenirea criminalităţii urmărindu-se următoarele trei nivele: reducerea probabilităţii de a se produce acte violente prin adoptarea de măsuri generale de prevenţie adresate cetăţenilor precum şi adoptarea de măsuri impotriva actelor de violenţă in şcoli (cadre didactice şi elevi), crearea de spaţii denumite „Safe Lands” şi clase de copii denumite „Safe Classes” pentru a deveni promotorii prevenţiei criminalităţii.


Agenţia Metropolitană Braşov şi Inspectoratul Şcolar Braşov in colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov şi Poliţia Comunitară Braşov implementează acest proiect alături de organizaţii şi instituţii din alte 6 regiuni europene din Grecia, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, Bulgaria.





M.T.

Vremea


Curs valutar

Horoscop

logo