Un sfert de secol de minciună ? de ce trebuia eliminat Ceaușescu ?

Bomba din Carpați


Chiar dacă actualii noștri parteneri și aliați occidentali păstrează tăcerea despre aşa-zisa Revoluţie din 1989, lăsand neinvestigate asasinatele cărora le-au căzut victime proprii cetăţeni, supape nevăzute ale arhivelor secrete sovietice scot adevărul la suprafaţă. Ce vor să spună urmașii imperiului de la Răsărit ? Faptul că eliminarea clanului Ceaușescu nu a fost deloc intamplătoare, ba chiar motivată de rațiuni de securitate regională. Mai pe ințelesul tuturor, in timp ce doctrina național-socialistă trambițată de Nicolaie Ceaușescu la Națiunile Unite (mai ales in cadrul ședințelor Consiliului de Securitate al ONU prezidate din cand in cand de ofițerii Direcției de Informații Externe), propovăduia dezarmarea nucleară și pacea mondială, in secret, in laboratoarele Securității se lucra intens la proiecte speciale ca bomba atomică, armele chimice sau modificarea rachetei TU 143. Astfel, Comandantul Suprem al Armatei (singurul din lagărul socialist), devenea periculos chiar și pentru aliatul sovietic, un imperiu sleit de puteri după dezastrul nuclear din 1986. La inceputul anilor ’90, Mihail Gorbaciov nu iși mai putea permite incă un Cernobil.


Anul 2009 a debutat sub zodia dezvăluirilor. Ştiri surprinzătoare de la Moscova apăreau intr-un moment in care relaţiile bilaterale nu erau tocmai pe roze. Presa internaţională cita site-ul Institutului pentru Strategia Naţională a Rusiei cu nişte informaţii referitoare la proiectul secret al fabricării bombei nucleare in Romania ca şi cum acesta ar fi fost unul dintre motivele eliminării fizice a fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu. Unii au tratat informaţiile ca pe “o ciorbă veche, reincălzită” şi servită opiniei publice in prag de alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Alţii credeau că “Bomba din Carpaţi” era livrată la pachet cu scandalul rachetelor balistice lansate de regimul de la Phenian. De fapt, ruşii hotăraseră să scoată de la naftalină niscai informaţii „secretno”, motivandu-şi prezenţa pe teritoriul Romaniei şi eliminarea in grabă a dictatorului Ceauşescu. Tot in 2009, volumul “In sfarșit, adevărul…”, bazat pe mărturiile fostului general MApN Victor Atanasie Stănculescu, avea să confirme informațiile publicate de presa moscovită.


Să nu permită Romaniei să devină o putere nucleară


La 17 februarie 2011, săptămanalul rusesc „Nedeli Argument” publica un articol amplu despre operaţiunea de inlăturare de la putere a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Roman, unul dintre ofiţerii GRU, locotenent major in Armata a II-a – Ucraina Sud in 1989 făcea dezvăluiri senzaţionale despre „operaţiunea comună CIA, KGB, GRU şi a serviciilor secrete maghiare”. Problema nu a constat in antipatia personală a lui Gorbaciov faţă de Ceauşescu. In marea politică nu există loc pentru sentimente. Există doar interese. Acestea coincideau la Bush Senior şi Mihail Gorbaciov pe o singură direcţie: să nu permită Romaniei să devină o putere nucleară,” se scrie in săptămanalul rusesc. Fostul ofiţer Roman afirmă că sovieticii nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare, ci doreau să inlăture pericolul scurgerii informaţiilor legate de aceste tehnologii.


De exemplu, in 2003, sub supravegherea CIA şi USVR, 13,5 kg. de uraniu imbogăţit (80%) au fost transportate şi neutralizate la uzina de concentrate chimice din Novosibirsk. Roman spune că pentru fabricarea bombei atomice a fost format un grup de fizicieni, care lucrau intr-un laborator secret de pe platforma Măgurele.


Articolul “Bomba din Carpaţi”, publicat de Rossiiskaia Gazeta făcea furori abordand un subiect tabu pentru oficialii romani de după 1989: programul nuclear romanesc, o problemă care ar fi tensionat peste măsură relaţiile romano-sovietice. Ruşii afirmă că la mijlocul deceniului ’70 Romania, sprijinită de Statele Unite ar fi inceput să lucreze la propria armă atomică, proiectul fiind aproape de finalizare in vara anului 1989. Informaţiile sunt confirmate şi de fostul prim-adjunct al ministrului Apărării, generalul Atanasie Stănculescu. Aceiaşi publicaţie rusească cita rapoartele declasificate de SVR (Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse) in 1995, care dezvăluiau activităţile din platforma secretă de la Măgurele desfăşurate de un grup de fizicieni romani din domeniul nuclear, cu sprijin internaţional.


“Intr-adevăr, in 1985, autorităţile romane işi trasaseră ca sarcină studierea posibilităţii fabricării armei atomice, specialiştii romani din domeniul fizicii nucleare insuşindu-şi tehnologiile de obţinere a plutoniului din combustibil nuclear prelucrat. Informaţii referitoare la faptul că, in cadrul programului său de energie nucleară, Romania ar fi dispus de un proiect concret destinat fabricării, pană in anul 2000, a bombei circulau incă din 1980”, se afirmă in raportul SVR.


Interesant este faptul că astfel de informaţii apar la circa două decenii de la cea mai mare diversiune creată de serviciile secrete pe teritoriul Romaniei, mai cunoscută sub denumirea de Revoluţie. Ruşii nu erau ingrijoraţi degeaba. La scurt timp după nupurile şi supurile date pe bandă rulantă in dosarele Pleşiţă şi Iliescu, “Asociaţia 21 Decembrie 1989” primeşte zeci de mii de file “declasificate” despre evenimentele revoluţiei, unele rapoarte ale Armatei făcand referire directă la intervenţia trupelor străine.


Proiectul “Măgura”


Acesta era numele codificat al bombei atomice romaneşti. Cei care au lucrat “la protecţie” in domeniu spun că cercetările in domeniu au fost derulate sub directa indrumare a Ministerului Apărării Naţionale. Documentele erau clasificate cu trei zerouri (strict secret de importanţă deosebită), iar responsabil direct pentru rezultatele programului a fost desemnat fostul general Mihai Chiţac, inchis o vreme la Rahova pentru participarea la represaliile din 1989. Purtat prin toate spitalele militare, in cele din urmă, Chiţac a luat secretele “Epocii de Aur”, cu el in mormant. (fragmente din articolul publicat de săptămanalul rus „Nedeli Argument”)


Unii specialiști afirmă că este puţin probabil ca cercetările să se fi desfăşurat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele sau la IRNE Piteşti, aşa cum s-a speculat in presă. Cele mai importante experimente in vederea producerii bombei atomice au avut loc la Institutul de Chimie Militară de pe Şoseaua Olteniţei, aflat la vremea aceea in subordinea comandamentului trupelor chimice. Dealtfel, instituţia „chiţacului” a rezistat cu brio integrării noastre euroatlantice.


Cat priveşte specialiştii romani implicaţi in proiectul Măgura, a fost vehiculat numele senatorului Şerban Valeca, fost director al institutului de cercetări nucleare Piteşti şi reprezentant al Romaniei prin diverse alte organisme internaţionale in domeniu. Ofiţerii responsabili cu protecţia internă din cadrul armatei spun că specialistul numărul unu al proiectului a fost fizicianul Octavian Ciobanu (decedat) un apropiat al ex-preşedintelui Ion Iliescu, secondat de Ion Romeo. In cele din urmă, se pare că, in timpul parteneriatului NATO, sub presiunea organizaţiilor internaţionale de specialitate, proiectul “Măgura” a fost abandonat, multe din institutele de cercetare ale armatei fiind inchise. Se ridică totuşi un semn de intrebare asupra oportunităţii reluării dezbaterilor pe marginea armei atomice romaneşti. După două decenii de la revoluţia romană simt oare ruşii nevoia de a-şi motiva intervenţia in eliminarea lui Ceauşescu? Dacă este aşa, atunci ar fi cazul să discutăm despre alt proiect la fel de secret, care băgase in sperieţi marile puteri. Cel al băncii ţărilor nealiniate, un fel de FMI al săracilor, pentru care se pare că dictatorul roman reuşise să acumuleze in oarece conturi peste 30 miliarde de dolari, pozand la vremea aceea in liderul lumii a treia alături de prietenii săi Gaddafi sau Mugabe. Amănunte despre acest proiect deţine fostul demnitar comunist Cornel Burtică, dar şi acelaşi general Stănculescu. Pentru o imagine cat mai completă a proiectelor militare ar trebui să-l intrebăm pe generalul de brigadă in rezervă Ioan Belea, actual Deputy Managing Director la Banca Internaţională de Investiţii din Moscova (fosta bancă a CAER). Belea este cel mai in măsură să lămurească lucrurile. In vremurile bune a servit patria ca locţiitor al comandantului Serviciului I din cadrul Direcţiei a IV-a Contrainformaţii Militare. A văzut, a auzit şi ştie multe.


General de brigadă Ioan Belea de la Direcţia a IV-a Contrainformaţii a Securităţii, specialist la Banca Internaţională de Investiţii de la Moscova, fosta bancă a CAER.


Secretele generalilor de la Jilava


Secretizarea abuzivă şi criminală practicată de autorităţile romane in dosarele Revoluţiei, a avut darul de a-i ascunde timp de 25 de ani, pe principalii responsabili ai masacrului din decembrie 1989. Nu este prea clar ce căutau trupele speciale sovietice in Romania, nici dacă au existat terorişti străini, dar ne-am ales cu ţapii ispăşitori, octogenarii Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Generalii condamnaţi şi incarceraţi la Jilava au fost sacrificaţi pentru imaginea Justiţiei romane in străinătate, dar şi pentru a spăla obrazul Armatei, care nu avea ce căuta in stradă la revoluţie. Plin de afecţiuni medicale, doldora de secrete şi confruntat cu realităţile inchisorii, Stănculescu a inceput să vorbească despre proiectele clasificate la categoria secret de stat de regimul comunist. Este vorba despre arme de distrugere in masă, rachete cu rază medie de acţiune purtătoare de focoase nucleare, iperită sau bruceloză. Mihai Chiţac, unul dintre cei mai importanţi responsabili militari in aceste proiecte, nu a scos niciun cuvant pană acum.


Surprinzător, deşi iniţial le-a dat cu tifla jurnaliştilor prea curioşi, generalul Stănculescu s-a hotărat să dea frau liber amintirilor. A inceput cu interviuri televizate din Spitalul Penitenciar Jilava, referitoare la traficul şi contrabanda cu armament desfăşurate de statul roman in perioada comunistă. In calitate de şef al Departamentului de Inzestrare al Armatei, fostul general era la curent cu multe operaţiuni derulate de Securitate şi de Armată in “lumea a treia”. Sute de milioane de dolari din comerţul cu armament pe spaţiul arab intrau in anii ’80 in conturile faimoasei firme ICE Dunărea. Recent, Stănculescu a scris o carte – “In sfarşit adevărul…”, dezvăluind cate ceva din culisele altor operaţiuni clasificate Secret de Stat.


“Discutam mai mult problemele armei chimice. La el era problema staţiei-pilot in una, două uzine mari pentru fabricarea iperitei şi pe care o experimentasem in teren. Aceasta a fost prima dintre cele trei componente ale armelor chimice. Apoi a fost arma bacteriologică, cand a venit generalul Popescu din India cu probele de viruşi in eprubete, sticluţe in buzunarul interior de la haină.”, povesteşte Stănculescu. Dacă mai adăugăm micile indiscreţii ale generalului despre programul pentru bomba atomică, derulat la Turnu Severin, Măgurele şi Piteşti, sub umbrela instalaţiilor de la Cernavodă, ne putem face o idee despre secretele inchise la Spitalul Penitenciar Jilava.


Generalul Victor Stănculescu este, poate, cea mai autorizată persoană in problema ambiţiilor nucleare, chimice şi bacteriologice ale lui Nicolae Ceauşescu. Dar nu este singurul fost inalt demnitar comunist care a vorbit despre aceste proiecte. In presa centrală au apărut informaţii atribuite fostului director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe, generalul Ion Mihai Pacepa. Mărturiile acestuia confirmă (cu lux de amănunte), datele oferite de revistele ruseşti şi de Stănculescu, despre finanţarea proiectelor de cercetare şi producţie in Romania a armelor nucleare şi bacteriologice de la mijlocul anilor ’70. Fostul general DIE povesteşte că: „Ceauşescu vroia cu disperare să aibă o bombă atomică cat de mică” pentru a şantaja marile puteri. Proiectul secret ar fi purtat numele de cod “Dunărea II” şi ar fi beneficiat de finanţare libiană. Pacepa spune că, la acea dată, Ministerul Minelor incerca să creeze in localitatea Băiţa o rezervă de uraniu, iar DIE lucra intens la proiectul unei staţii pilot pentru imbogăţirea uraniului prin centrifugare. De unde ştia Pacepa de proiectele speciale? Un indiciu important il oferă rapoartele generalilor apropiaţi şi ale subordonaţilor generalului trădător, inaintate imediat după fuga acestuia. Dovezi că Ion Mihai Pacepa deţinea importante informaţii despre o parte din proiectele SSID ale epocii comuniste, cum ar fi Stele – diamante sintetice, Programul nuclear – centralele nucleare de la Cernavodă şi bomba atomică sau Uzina G – staţia pilot de apă grea de la Ramnicu Valcea. Iată un fragment din raportul generalului Teodor Sarb, şef al Diviziei UM 0920/SD ( ulterior, Brigada Specială Tehnico-Ştiinţifică).


“Din 1975, relaţiile de serviciu cu Pacepa Ion au cunoscut o reducere, lucrand direct cu şeful departamentului, aceasta nu insemna insă că sus-numitul nu a mai avut acces la problemele unităţii. Au rămas acţiuni cum ar fi: “Stele”, “Programul nuclear”, “Fabrica de tras geam pe baie de metal topit”, “Uzina G” etc. in care Pacepa Ion a avut acces şi a fost imputernicit să exercite control şi indrumare”.


Raport


Gl.-mr. Sarb Teodor Nr. C/187 din 24.08.1978


Nr. 1/14.08.78


Spre deosebire de colegul său de suferinţă, Mihai Chiţac a fost mult mai tăcut. Ce se ascunde sub tăcerea lui? Informaţii despre centrele de cercetare, pilot şi producţie pentru armele pomenite mai sus, subordonate Ministerului Apărării Naţionale. Centrele de cercetare speciale intrau in responsabilitatea generalului Nicolae Eftimescu, la vremea aceea adjunct al şefului Marelui Stat Major şi a generalului Vasile Ionel (amandoi suspectaţi de Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare de legături cu Moscova). La vremea aceea Eftimescu conducea Secţia Operaţiuni Speciale din cadrul MApN. Proiectul nuclear, supervizat de generalul Mihai Chiţac, şeful Comandamentului Trupelor Chimice şi-a schimbat numele de cod după fuga generalului Pacepa. In anii ‘80 a fost redenumit “Măgura” şi era clasificat la nivel de Secret de Stat.





Eduard Ovidiu Ohanesian

---