Persoanele cu HIV/SIDA, in direct cu cititorii

SIDA rămane un subiect care trebuie discutat neobosit sub forma educarii noilor generaţii cu privire la viaţa sexuală şi prevenirea infecţiei cu HIV/SIDA şi a altor infecţii cu transmitere sexuală, ţinand cont că debutul sexual relativ precoce nu mai este de mult o noutate.

Ziarul online www.coronapress.ro va propune o altă formă de abordare, care să aducă in prim-plan lupta impotriva discriminării şi posibilitatea integrării in societate a persoanelor seropozitive, educarea societăţii civile şi măsurile preventive ce se impun in cazul in care persoana a contactat boala. Pentru că societatea romanească nu este incă pregătită să accepte in colectivitate un pacient infestat cu HIV/SIDA, vom demara o campanie de conştientizare a celor din jur, in aşa fel incat aceştia să nu mai considere că se află in pericolul de a contacta boala. Totodată, scopul campaniei noastre este şi acela de a veni in sprijinul pacienţilor şi a face o punte de legătură intre ei şi ceilalţi oameni care ii discriminează, au o atitudine ostilă impotriva lor şi ii izolează.

Seropozitivul preventiv

Cei care duc povara infestării cu HIV/SIDA sunt şi cei care au un comportament preventiv in ceea ce priveşte transmiterea bolii, dar şi in ceea ce priveşte comportamentul lor in societate. Pentru a exemplifica, vom reda mai jos cateva cazuri de persoane infestate şi vom arăta care sunt problemele cu care acestea se confruntă. De altfel, nu ne-a fost uşor să intrăm in legătură cu astfel de pacienţi, deoarece neincrederea alimentată de societate de-a lungul timpului i-a determinat să nu fie prea comunicativi cu jurnaliştii şi să nu dorească să-şi deschidă sufletul in faţa unui străin. Toate acestea, datorită traumelor la care au fost supuşi in nenumărate randuri atunci cand s-au aflat in colectivitate şi le-a fost dezvăluită boala. In momentul in care li s-a explicat că dorim să facem o campanie de luptă impotriva celor care ii discriminează, seropozitivii s-au deschis şi au scos la iveală trăiri inimaginabile.

Amalia, o tanără infestată cu HIV/SIDA ne-a declarat: “Societăţii nu ii pasă ce simţim şi ce nevoi avem. Asta in condiţiile in care tot noi suntem cei care avem un comportament preventiv şi protecţie faţă de partenerii de viaţă şi persoanele din jur. Potrivit unui studiu, comportamentele cu risc de transmitere HIV in randul tinerilor care trăiesc cu HIV/SIDA in Romania, efectuat de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA), in anul 2009, pe un eşantion format din 595 de tineri seropozitivi, cu varste cuprinse intre 18 şi 24 de ani, scoate in evidenţă fapte reale care lasă urme adanci in sufletele acestor oameni. Să nu uităm că oricui şi oricand i se poate intampla să fie infestat dacă nu sunt aplicate măsuri de prevenţie”.

“Cand auzeam cuvantul SIDA izbucneam in plans”

Cazul Amaliei este cutremurător. Deşi este o tanără deosebit de frumoasă şi comunicativă, se confruntă cu reale probleme de discriminare. La cateva săptămani de viaţă a fost infectată cu HIV, in urma unei operaţii de mastită. Boala i-a fost descoperită in anul 1996, la spitalul Sfanta Maria din Iaşi, unde a fost internată impreună cu mama ei. Pe atunci avea doar şase anişori. Şi acum işi aduce aminte cu groază de acel moment: “Cand mama a primit vestea cu diagnosticul că sunt seropozitivă parcă a inebunit.Mi-a povestit că timp de o săptămană nu a mancat decat fructe şi a băut un ceai. Se plimba pe holurile spitalului cu paşi mari şi repezi, numărand plăcile de gresie. Din fericire şi-a revenit, a fost şi este in continuare o femeie puternică. Psihicul ei nu a cedat. Eu cand am aflat că sunt infectată, aveam in jur de 12- 13 ani. M-a chemat mama la bucătărie, pur şi simplu şi mi-a spus. Inainte am gasit ceva bilete de ieşire din spital pe care le-am citit. Pe moment nu am realizat despre ce este vorba. Mama mi-a explicat şi am intrebat-o daca ea şi tata sunt bolnavi. A zis că nu. I-am dat un pupic pe obraz şi am plecat la joacă. Inocenţa copilariei m-a ajutat să mă bucur de minunile vieţii pana in ziua cand boala a inceput să-mi năruie visele. Era cat pe ce să nu imi pot da capacitatea. Deşi eram in spital, am vorbit cu medicii care au acceptat o invoire să -mi dau examenul. Am avut noroc cu faptul că am avut la şcoală un colectiv inţelegător, care nu m-a marginalizat, deşi ştiau că sunt infectată cu HIV/SIDA. Nu m-au respins niciodată, dimpotrivă m-au ocrotit, fapt cu care nu se pot lăuda şi alţi bolnavi. Mi-amintesc că, odată, la ora de sport, era cald şi mi se făcuse sete. O colegă s-a dus după apă. Cand s-a intors mi-a dat sticla afirmand: Bea, tu eşti mai sensibilă! Restul colegilor au aprobat.”

Tuberculoza MultiDrog-Rezistenta

La 15 ani, Amalia mai inscrie un diagnostic pe lista existentă: Tuberculoza MultiDrog-Rezistentă (TB MDR), boala ce-o obliga să fie izolată pe toata perioada tratamentului. Cu toate acestea, a urmat liceul, profil Stiinţe Sociale. Deşi lipsea de cate ori era internată in spital, recupera cu uşurinţă. Profesorii intodeauna au sprijinit-o.

Despre acea perioadă, Amalia povesteşte, vădit emoţionată: “ Cand eram stabilizată cu Tuberculoză, aveam o viaţă absolut normală, mergeam la şcoală, ieşeam cu prietenii. Lucrurile s-au cam schimbat. Tuberculoza s-a reactivat şi a inceput perioada cu spitalizarea, timp de opt luni. Nu m-am putut prezenta la examenul de bacalaureat. Visul meu era să urmez psihologia, să mă inscriu la facultate, dar nu a fost să fie. Acum o am alături pe mama, pe fratele meu şi pe iubitul meu cu care sunt impreună de un an şi opt luni. Suntem fericiţi şi ne iubim. Sper ca toate se vor rezolva şi voi putea să urmez facultatea pe care mi-o doresc atat de mult”.

Cand Amalia işi aduce aminte de prietenul ei, se entuziasmează şi are o strălucire aparte in ochi. Ea susţine că iubitul său ştie despre boala ei, de cand s-au cunoscut. Cu toate acestea, nu a respins-o şi o consideră o femeie puternică, invingătoare.

Intre drumul spitalului şi nevoile personale

La fiecare 3 luni, Amalia se prezintă la control in Bucureşti, la Institutul de Boli Infecţioase Prof. Dr.Matei Balş. Vine insoţită de mama ei. Călătoresc cinci ore cu trenul. In momentul in care am intrebat-o dacă ii ajung banii, aceasta mi-a declarat: “Ajutorul social oferit bolnavilor de HIV/SIDA este insuficient, dar trebuie să-mi ajungă. Referitor la viaţa din spital pot să spun că nicaieri nu e ca acasă, dar nu pot să zic că este groaznic. Este neplăcut intr-adevar că sunt departe de casă. Condiţiile sunt destul de bune: maxim patru pacienţi in salon, baie si duş la fiecare incăpere, apă caldă curentă non-stop. Necazul e că ai nevoie de bani de mancare. Acest aspect lasă de dorit. Nu mi-a venit greu să imi fac prieteni. Astfel trece timpul mai uşor. Acum pot să vorbesc despre orice. In trecut cand auzeam cuvantul SIDA izbucneam in plans. Acele momente au trecut şi m-am obişnuit cu gandul. Am mai avut o problemă cu care m-am confruntat şi anume cu faptul că am avut nevoie de tratament stomatologic. Din obişnuinţă am spus medicului că sunt seropozitivă. A refuzat să mă trateze intr-o maniera diplomatică. Nu m-am dat batută şi am mers la alt cabinet. De data aceasta medicul nu numai că m-a tratat, dar mi-a şi explicat cum sterilizează totul, asftel incat nu există nici un pericol pentru urmatorii pacienţi”.

Acesta este doar unul dintre cazurile HIV/SIDA existente in Romania, in care pacientul doreşte să fie tratat ca o persoană normală, care are nevoi şi dorinţe şi care vrea să trăiască in societate şi să comunice cu alţi oameni. Mulţi sunt dezamăgiţi de faptul că nu au posibilitatea să comunice prin internet, iar in cazul celor care au, găsesc prea puţine informaţii legate de HIV/SIDA. Acesta este un caz pe care il susţinem şi care dorim să intre in direct cu cititorii.

Daniela Tontsch

---