Duminica, 16 Martie 2025

Social

Modificări in legislaţia privind amenajarea teritoriului şi urbanismul

 16 Februarie 2025    23642
Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, la finalul şedinţei de Guvern.





Ministrul Elena Udrea a declarat că reglementările adoptate restabilesc „rolul autorităţii publice, fie că vorbim de autoritatea publică centrală cu competenţele pe care le are prin lege, fie că vorbim de autoritatea publică locală in ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a oraşelor. Planul de urbanism zonal, care ajunsese in ultima vreme un instrument prin care orice persoană interesată putea să modifice documentaţiile de urbanism generale, in funcţie de interesul pe care il avea, işi recapătă rolul de instrument important in planificare urbană pe care ar fi trebuit să il aibă permanent. Eliminăm practicile urbanismului derogatoriu care s-au creat in ultimul timp şi care au generat dezvoltarea incoerentă şi exagerată a patrimoniului construit de o dezvoltare care nu respectă de cele mai multe ori nici o regulă”.


Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a explicat că, in prezent, din cauza lipsei mijloacelor financiare ale autorităţii publice locale, planurile urbanistice zonale au ajuns să fie subvenţionate de către investitori, “lucru care de foarte multe ori duce la ignorarea interesului public şi la aprobarea planurilor de urbanism zonal aşa cum sunt dorite de către cei care le finanţează”. In consecinţă, actul normativ adoptat limitează această posibilitate, doar la cazurile care reprezintă investiţii importante care duc la dezvoltarea economică a localităţilor. “Se acceptă ca PUZ-urile să fie finanţate de către investitori, de către dezvoltatori, in condiţiile in care se solicită planul de urbanism şi autorizaţie de construire pentru parcuri industriale, parcuri comerciale, noi cartiere rezidenţiale, infrastructură de transport şi numai pentru suprafeţe de teren foarte mari”, a precizat ministrul Elena Udrea.


“Astăzi - ca să puteţi inţelege diferenţa şi ce va aduce bun modificarea legislativă pe care am făcut-o in acest sens -, oricine poate să facă un PUZ derogator de la planul de urbanism general pentru o suprafaţă de 1000 de metri”, a explicat Elena Udrea.





Ministrul Dezvoltării a precizat că era necesară intervenţia statului in acest domeniu: „putem vedea blocuri de 10 etaje langă locuinţe de P+1, putem vedea in felul acesta că răsar intreprinderi economice sau clădiri cu destinaţie economică in zone rezidenţiale, lucruri care cu siguranţă că nu sunt de dorit şi pentru care oprirea lor era necesară intervenţia statului.”


Elena Udrea a declarat că modificările adoptate astăzi permit prelungirea planului de urbanism general pentru o perioadă de 2 ani de zile, in contextul in care autoritatea publică locală nu işi poate finanţa de foarte multe ori planurile de urbanism general, iar in peste 35% din situaţii in Romania, PUG-urile sunt expirate. ”In lipsa unor planuri de urbanism generale valabile este foarte greu să poţi să ai o viziune de dezvoltare urbanistică, de dezvoltarea a patrimoniului construit pe viitor. Atunci cand este vorba de investiţii cu adevărat valoroase pentru comunitate modificările pe care le-am făcut permit să fie prelungit planul de urbanism general pentru o perioadă de 2 ani de zile, in aşa fel incat aceste investiţii cu adevărat importante pentru comunităţii să nu fie blocate”, a precizat ministrul Dezvoltării Regionale.


Actul normativ adoptat dă posibilitatea autorităţilor publice - pornind de la realitatea că de foarte multe ori acestea duc lipsă de surse de finanţare şi de personal calificat - să-şi organizeze in comun servicii de specialitate precum: urbanismul şi autorizarea in cadrul Asociaţiei Dezvoltare Intercomunitară. „Asta inseamnă că la nivelul unui judeţ nu obligăm fiecare autoritate publică locală să aibă arhitect şef propriu, serviciu de urbanism propriu, ci pot să se asocieze la nivelul judeţului şi să aibă astfel de servicii comune”, a precizat ministrul Elena Udrea.





Modificările aduse Legii 350/2001 prevăd imposibilitatea eliberării planurilor de urbanism de intrare in legalitate. Astfel, dacă o construcţie este ridicată cu incălcarea legii, nu mai poate primi ulterior planul de urbanism zonal sau documentaţia de intrare in legalitate, iar prin modificările care vor fi aduse Legii construcţiilor se va decide ce se intamplă cu aceste construcţii. “Propunerea pe care o vom face este ca aceste construcţii edificate fără documente şi fără respectarea legislaţiei să fără să fie demolate, să nu existe posibilitatea ca prin avizul autorităţii publice locale, aşa cum se intamplă astăzi, ele să fie recunoscute ca legale. Astăzi, legea prevede că in această situaţie constructorul sau beneficiarul, proprietarul, poate solicita intrarea in legalitate, iar autoritatea publică locală are două variante: să accepte această solicitare, sau să o refuze şi să dispună demolarea. In următoarea modificare pe care o vom face, şi anume la Legea 50, legea construcţiilor, vom propune o singură variantă pentru cei care nu respectă legea şi construiesc fără să ţină cont de ea, varianta fiind demolarea acestor construcţii”, a declarat ministrul Elena Udrea.


Ministrul Dezvoltării Regionale a anunţat că Guvernul va modifica cat mai curand Legea 50/1995, legea construcţiilor. „M-aş bucura să văd şi eu că in Romania incep să se demoleze construcţii care s-au ridicat in mod ilegal şi in pofida tuturor reglementărilor pe care, totuşi, statul s-a străduit să le creeze de-a lungul celor 20 de ani”, a conchis ministrul Elena Udrea.





M.T.

Vremea


Curs valutar

Horoscop

logo