Duminica, 16 Martie 2025

Social

Consumatorii romani vor plăti 10 mld. euro pană in 2020 pentru sprijinirea energiilor regenerabile

 16 Noiembrie 2025    23477
Consumatorii romani vor suporta costuri suplimentare de 10 miliarde euro pentru sprijinirea energiilor regenerabile pană in 2020, pentru care Romania s-a angajat in faţa CE, sumă aferentă unei majorări cu pană la 30% a preţului final la electricitate, a declarat Zoltan Nagy-Bege, director in ANRE.

"Pană in 2020, un procent de 24% din energie trebuie să fie din surse regenerabile, inclusiv energia termică. Pentru acest procent, pe partea de electricitate, trebuie să avem cam 40% din energie produsă din surse regenerabile, faţă de nivelul actual de 27%. Automat, aceste măsuri vor aduce o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ce ne doare este că bugetul este de peste 10 miliarde euro, (sume - n.r.) care vor fi plătite de consumatorul roman pentru sprijinirea acestor energii", a afirmat Bege la un seminar pe teme de energie organizat de revista Business Magazin.

Potrivit estimărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), preţul energiei electrice va creşte cu 2,5 euro pană la 33 euro pe MWh pană in 2017, a afirmat Bege, care deţine funcţia de director al departamentului de reglementare in eficienţă energetică din Autoritate.

"Chiar dacă nu vor fi 33 euro pe MWh, conform calculelor ANRE efectul in preţ tot va fi de 25% sau 30% faţă de preţul actual al energiei. Trebuie să fim conştienţi că in Romania consumatorul are o limită de suportabilitate. O creştere de 30% a preţului este foarte mare", a continuat Bege.

Legislaţia care are ca scop sprijinirea producţiei de energie electrică din surse regenerabile nu va fi finalizată mai devreme de aprilie-mai 2011, deoarece procedurile Comisiei Europene sunt foarte birocratice, potrivit reprezentantului ANRE.

"Nu cred că mai devreme de aprilie - mai 2011 vom putea porni această schemă de sprijin, pentru că procedura Comisiei Europene este foarte birocratică, am răspuns deja la cateva zeci de intrebări ale CE şi nu cred că am ajuns la final", a mai spus Bege, adăugand că legislaţia in domeniu are unele "probleme".

Sursa: mediafax.ro

Vremea


Curs valutar

Horoscop

logo