Duminica, 16 Martie 2025

Eveniment

Șofer cercetat pentru dare de mită după ce a aruncat 1.000 de lei într-o mașină de poliție la Predeal

 16 Februarie 2025    34
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, investighează un caz de dare de mită în care este implicat un tânăr de 32 de ani, din județul Dâmbovița.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 februarie 2025, în jurul orei 01:30, în Stațiunea Predeal. Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Poliția Predeal a oprit un autoturism al cărui șofer a efectuat o depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu.

Pentru a evita suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile, șoferul a încercat să mituiască polițistul, aruncând suma de 1.000 de lei în autospeciala de poliție.

Agentul a sesizat imediat ofițerii DGA – Brașov, care au alertat unitatea de parchet competentă și au intervenit la fața locului, constatând infracțiunea în flagrant.

În urma acestor fapte, s-a dispus efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva suspectului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Vremea


Curs valutar

Horoscop

logo